Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

2Împărați 10

A DOUA CARTE A ÎMPĂRAȚILOR. CAPITOLUL 10.

 1  În Samaria erau șaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori, și le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor, și îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:

 2  „Acum, când veți primi scrisoarea aceasta, – fiindcă aveți cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele și caii, o cetate întărită și arme, –

 3  vedeți care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun și mai vrednic, puneți-l pe scaunul de domnie al tatălui său, și luptați pentru casa stăpânului vostru!”

 4  Ei s-au temut foarte mult, și au zis: „Iată că doi împărați n-au putut să-i stea împotrivă; cum îi vom sta noi împotrivă?”

 5  Și căpetenia casei împărătești, căpetenia cetății, bătrânii, și îngrijitorii copiilor, au trimis să spună lui Iehu: „Noi suntem slujitorii tăi, și vom face tot ce ne vei spune; nu vom pune pe nimeni împărat, fă ce vei crede.”

 6  Iehu le-a scris o a doua scrisoare, în care spunea: „Dacă sunteți ai mei, și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, și veniți la mine mâine la ceasul acesta, la Izreel.” Și cei șaptezeci de fii ai împăratului erau la mai marii cetății, care-i creșteau.

 7  Când au primit scrisoarea, au luat pe fiii împăratului, și au tăiat pe acești șaptezeci de oameni; apoi le-au pus capetele în coșuri, și le-au trimis lui Iehu, la Izreel.

 8  Solul a venit să-i spună, zicând: „Au adus capetele fiilor împăratului.” Și el a zis: „Faceți-le două grămezi la intrarea porții, până dimineață.”

 9  Dimineața a ieșit; și venind înaintea întregului popor, a zis: „Voi sunteți fără vină! Eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am omorât; dar cine a lovit pe toți aceștia?

 10  Să știți dar că nu va cădea nimic la pământ din cuvântul Domnului, din cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva casei lui Ahab; Domnul împlinește ce a spus prin robul Său Ilie.”

 11  Și Iehu a lovit pe toți cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toți mai marii lui, pe prietenii și pe preoții lui, și n-a lăsat să scape niciunul.

 12  Apoi s-a sculat, și a plecat la Samaria. Când a ajuns la coliba de întâlnire a unor ciobani, pe drum,

 13  Iehu a dat peste frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: „Cine sunteți voi?” Ei au răspuns: „Suntem frații lui Ahazia, și ne coborâm să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei.”

 14  Iehu a zis: „Prindeți-i de vii.” Și i-au prins de vii, și i-au tăiat în număr de patruzeci și doi, la fântâna colibei de întâlnire. Iehu n-a lăsat să scape niciunul.

 15  Plecând de acolo, a întâlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate, și i-a zis: „Inima ta este tot așa de curată, cum este inima mea față de a ta?” Și Ionadab a răspuns: „Este.” „Dacă este,” a zis Iehu, „dă-mi mâna.” Ionadab i-a dat mâna. Și Iehu l-a suit la el în car,

 16  și a zis: „Vino cu mine, și vei vedea râvna mea pentru Domnul.” L-a luat astfel în carul său.

 17  Când a ajuns Iehu la Samaria, a ucis pe toți cei rămași din Ahab în Samaria, și i-a nimicit cu desăvârșire, după cuvântul pe care-l spusese lui Ilie Domnul.

 18  Apoi a strâns tot poporul, și le-a zis: „Ahab a slujit puțin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult.

 19  Acum chemați la mine pe toți proorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.” Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toți slujitorii lui Baal.

 20  El a zis: „Vestiți o sărbătoare în cinstea lui Baal!” Și au vestit-o.

 21  A trimis soli în tot Israelul. Și au venit toți slujitorii lui Baal; n-a fost unul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal așa încât templul lui Baal s-a umplut de la un capăt până la celălalt.

 22  Iehu a zis celui ce păzea odaia cu veșmintele: „Scoate veșminte pentru toți slujitorii lui Baal. „Și omul acela a scos veșminte pentru ei.

 23  Atunci Iehu a venit în templul lui Baal cu Ionadab, fiul lui Recab, și a zis slujitorilor lui Baal:” Căutați și vedeți, să nu fie niciun slujitor al Domnului aici, ci să fie numai slujitori de ai lui Baal.”

 24  Și au intrat să aducă jertfe și arderi de tot. Iehu pusese afară optzeci de oameni, și le zisese: „Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care-i dau pe mâna voastră, va răspunde de viața lui cu a sa.”

 25  Când au isprăvit de adus arderile de tot, Iehu a zis alergătorilor și căpeteniilor: „Intrați, și loviți-i: unul să nu iasă.” Și i-au lovit cu ascuțișul săbiei. Alergătorii și căpeteniile i-au aruncat acolo, și s-au dus până la odaia din fund a templului lui Baal.

 26  Au scos afară stâlpii Astarteei din casa lui Baal, și i-au ars.

 27  Au sfărâmat stâlpul lui Baal, au dărâmat și templul lui Baal, și l-au prefăcut într-o hazna de gunoi, care a rămas în picioare până în ziua de azi.

 28  Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel,

 29  dar nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit vițeii de aur din Betel și Dan.

 30  Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea, și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”

 31  Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.

 32  Pe vremea aceea, Domnul a început să taie câte o bucată din ținutul lui Israel; și Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel.

 33  De la Iordan, spre soare-răsare, a bătut toată țara Galaadului, pe Gadiți, Rubeniți și Manasiți, de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, până la Galaad și Basan.

 34  Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el, și toate isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

 35  Iehu a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat la Samaria. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioahaz.

 36  Iehu domnise douăzeci și opt de ani peste Israel la Samaria.