Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Amos 7

 1  Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta. Iată, făcea niște lăcuste, în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.

 2  Și după ce au mâncat ele cu desăvârșire toată iarba din țară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este așa de slab!”

 3  Atunci Domnul S-a căit de lucrul acesta: „Nu se va întâmpla una ca aceasta,” a zis Domnul.

 4  Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc; și focul mânca Adâncul cel mare și apucase și câmpia.

 5  Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, oprește! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este așa de slab!”

 6  Atunci Domnul S-a căit și de lucrul acesta. „Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla,” a zis Domnul Dumnezeu.

 7  El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă, și avea o cumpănă în mână.

 8  Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O cumpănă.” Și Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu Israel, și nu-l voi mai ierta;

 9  ci înălțimile lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locașuri ale lui Israel vor fi dărâmate, și Mă voi ridica împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.”

 10  Atunci Amația, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui!

 11  Căci iată ce zice Amos: „Ieroboam va fi ucis de sabie, și Israel va fi dus în robie departe de țara sa!”

 12  Și Amația a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănâncă-ți pâinea acolo, și acolo proorocește.

 13  Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaș sfânt al împăratului, și este un templu al împărăției!”

 14  Amos a răspuns lui Amația: „Eu nu sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sunt păstor, și strângător de smochine de Egipt.

 15  Dar Domnul m-a luat de la oi, și Domnul mi-a zis: „Du-te și proorocește poporului Meu Israel!”

 16  Ascultă acum Cuvântul Domnului, tu care zici: „Nu prooroci împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!”

 17  Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: „Nevastă-ta va curvi în cetate, fiii și fiicele tale vor cădea loviți de sabie, ogorul tău va fi împărțit cu frânghia de măsurat; tu însă vei muri într-un pământ necurat, și Israel va fi dus în robie departe de țara lui!”