Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Deuteronom 22

DEUTERONOM (A DOUA LEGE) SAU A CINCEA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 22.

 1  Dacă vezi rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu le ocolești, ci să le aduci la fratele tău.

 2  Dacă fratele tău nu locuiește lângă tine, și nu-l cunoști, să iei dobitocul la tine acasă, și să rămână la tine până ce-l cere fratele tău; și atunci să i-l dai.

 3  Tot așa să faci și cu măgarul lui, tot așa să faci și cu haina lui, și tot așa să faci cu orice lucru pierdut de el și găsit de tine: să nu le ocolești.

 4  Dacă vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocolești, ci să-i ajuți să-l ridice.

 5  Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

 6  Dacă întâlnești pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă și mama lor șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei și pe mama și pe puii ei,

 7  ci să dai drumul mamei și să nu iei decât puii, ca să fii fericit și să ai zile multe.

 8  Când zidești o casă nouă, să-ți faci un pălimar împrejurul acoperișului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea.

 9  Să nu semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o și rodul viei.

 10  Să nu ari cu un bou și un măgar înjugați împreună.

 11  Să nu porți o haină țesută din felurite fire, din lână și in unite împreună.

 12  Să faci ciucuri la cele patru colțuri ale hainei cu care te vei înveli.

 13  Dacă un om, care și-a luat o nevastă și s-a împreunat cu ea, o urăște

 14  apoi, o învinuiește de lucruri nelegiuite și-i scoate nume rău, zicând: „Am luat pe femeia aceasta, m-am apopiat de ea, și n-am găsit-o fecioară”, –

 15  atunci tatăl și mama fetei să ia semnele fecioriei ei și să le aducă înaintea bătrânilor cetății, la poartă.

 16  Tatăl fetei să spună bătrânilor: „Am dat pe fiică-mea de nevastă omului acestuia, și el a început s-o urască;

 17  acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicând: „N-am găsit fecioară pe fiică-ta.” Dar iată semnele fecioriei fetei mele.” Și să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetății.

 18  Bătrânii cetății să ia atunci pe omul acela și să-l pedepsească;

 19  și, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, și el nu va putea s-o gonească toată viața lui.

 20  Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară,

 21  să scoată pe fată la ușa casei tatălui ei; să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate, și să moară, pentru că a săvârșit o mișelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să cureți astfel răul din mijlocul tău.

 22  Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Să cureți astfel răul din mijlocul lui Israel.

 23  Dacă o fată fecioară este logodită, și o întâlnește un om în cetate și se culcă cu ea,

 24  să-i aduceți pe amândoi la poarta cetății, să-i ucideți cu pietre, și să moară amândoi: fata, pentru că n-a țipat în cetate, și omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureți astfel răul din mijlocul tău.

 25  Dar dacă omul acela întâlnește în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea.

 26  Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moarte, căci e ca și cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui și-l omoară.

 27  Fata logodită, pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp, a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor.

 28  Dacă un om întâlnește o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea, și se întâmplă să fie prinși,

 29  omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; și, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, și nu va putea s-o gonească, toată viața lui.

 30  Nimeni să nu ia pe nevasta tatălui său, și nici să nu ridice învelitoarea tatălui său.