Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Deuteronom 5

DEUTERONOM (A DOUA LEGE) SAU A CINCEA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 5.

 1  Moise a chemat pe tot Israelul, și i-a zis: „Ascultă, Israele, legile și poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învățați-le, și împliniți-le cu scumpătate.

 2  Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb.

 3  Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici.

 4  Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului.

 5  Eu am stat atunci între Domnul și voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc, și nu v-ați suit pe munte. El a zis:

 6  „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.

 7  Să n-ai alți dumnezei afară de Mine.

 8  Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în ape sub pământ.

 9  Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;

 10  și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

 11  Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

 12  Ține ziua de odihnă, ca s-o sfințești, cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.

 13  Șase zile să lucrezi, și să-ți faci toate treburile.

 14  Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.

 15  Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de aceea ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ții ziua de odihnă.

 16  Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe și să fii fericit în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

 17  Să nu ucizi.

 18  Să nu preacurvești.

 19  Să nu furi.

 20  Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.

 21  Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu poftești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, niciun alt lucru care este al aproapelui tău.”

 22  Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori și din negură deasă, și le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră, și mi le-a dat.

 23  Când ați auzit glasul acela din mijlocul întunericului, și pe când tot muntele era aprins, căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri s-au apropiat toți de mine,

 24  și ați zis: „Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava și mărimea Lui și noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, și totuși au rămas vii.

 25  Și acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi și mai departe glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri.

 26  Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, și totuși să fi rămas viu?

 27  Apropie-te mai bine, tu, și ascultă tot ce-ți va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuți tot ce-ți va spune Domnul, Dumnezeul nostru, și noi vom asculta, și vom face.”

 28  Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus. Și Domnul mi-a zis: „Am auzit cuvintele pe care ți le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.

 29  O! de ar rămâne ei cu aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!

 30  Du-te de spune-le: „Întoarceți-vă în corturile voastre.”

 31  Dar tu, rămâi aici cu Mine, și-ți voi spune toate poruncile, legile și rânduielile, pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau în stăpânire.”

 32  Luați seama dar, să faceți așa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateți de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.

 33  Să urmați în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți, și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire.