Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ezechiel 32

 1  În anul al doisprezecelea, în ziua întâi a lunii a douăsprezecea, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

 2  „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra lui Faraon, împăratul Egiptului, și spune-i: „Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în râurile tale, tulburai apele cu picioarele tale, și le întărâtai valurile.”

 3  Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulțimi de popoare, și te vor trage în lațul Meu.

 4  Te voi arunca pe uscat, și te voi întinde pe câmpie, ca toate păsările cerului să șadă pe tine; și voi sătura fiarele întregului pământ cu tine.

 5  Îți voi azvârli carnea pe munți, și voi umple văile cu sfărâmăturile tale.

 6  Țara în care înoți, o voi uda cu sângele tău, până la munți, și se vor umple puvoaiele de tine.

 7  Când te voi stinge, voi acoperi cerurile, și le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori, și luna nu-și va mai da lumina ei.

 8  Din pricina ta, voi întuneca pe toți luminătorii cerurilor, și voi răspândi întunericul peste țara ta, zice Domnul, Dumnezeu.”

 9  „Voi mâhni și inima multor popoare, când voi vesti pieirea ta printre neamuri, în țările, pe care nu le cunoșteai.

 10  Voi face să se îngrozează multe popoare de tine, și împăraților lor li se va face părul măciucă din pricina ta, când Îmi voi învârti sabia înaintea lor; vor tremura în orice clipă fiecare pentru viața lui, în ziua căderii tale.”

 11  Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Sabia împăratului Babilonului va veni peste tine.

 12  Mulțimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliți dintre popoare. Ei vor nimici mândria Egiptului, și toată mulțimea lui va fi prăpădită.

 13  Voi pierde și toate vitele lui de lângă apele cele mari; nici picior de om nu le va mai tulbura, nici copită de vite nu le va mai tulbura.

 14  Atunci îi voi potoli apele, și voi face să-i curgă râurile lin ca untdelemnul, zice Domnul, Dumnezeul.”

 15  „Când voi preface țara Egiptului într-o pustietate, și țara va fi jefuită de tot ce are, când voi lovi pe toți cei ce o locuiesc, vor ști că Eu sunt Domnul.

 16  Acesta este cântecul de jale, pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului și asupra întregii lui mulțimi îl vor cânta, zice Domnul, Dumnezeu.”

 17  În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

 18  „Fiul omului, bocește-te pentru mulțimea Egiptului, și aruncă-o, pe ea și pe fiicele neamurilor puternice în adâncimile pământului, la cei coborâți în groapă!

 19  Pe cine întreci tu în frumusețe? Coboară-te, și culcă-te lângă cei netăiați împrejur!

 20  Vor cădea astfel în mijlocul celor uciși de sabie. Sabia vă este dată: doborâți în mormânt Egiptul, și toată mulțimea lui!

 21  Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în locuința morților despre el și cei ce-l sprijineau, și vor zice: „S-au coborât, s-au culcat cei netăiați împrejur, uciși de sabie!”

 22  Acolo este Asirianul, cu toată mulțimea lui, și mormintele lor stau împrejurul lui, – toți au murit, și au căzut uciși de sabie.

 23  Mormintele lor sunt în adâncimile gropii, și mulțimea lui este împrejurul mormântului lui; toți au murit și au căzut uciși de sabie, ei, care răspândeau groaza în țara celor vii.

 24  Acolo este și Elamul, cu toată mulțimea lui, împrejurul mormântului lui; toți au murit și au căzut uciși de sabie, s-au coborât netăiați împrejur în adâncimile pământului, ei, care răspândeau groaza în țara celor vii, și își poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă.

 25  L-au culcat la un loc cu morții, împreună cu toată mulțimea lui, și mormintele lor sunt împrejurul lui; toți acești netăiați împrejur au murit uciși de sabie, căci răspândeau groaza în țara celor vii, și își poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morți.

 26  Acolo sunt și Meșec, Tubal, și toată mulțimea lor, și mormintele lor sunt împrejurul lor; toți acești netăiați împrejur au murit uciși de sabie, căci răspândeau groaza în țara celor vii.

 27  Ei sunt culcați împreună cu vitejii, căzuți din vechime dintre cei netăiați împrejur; sunt coborâți în locuința morților împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse sub capetele lor, și nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în țara celor vii.

 28  Și tu vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiați împrejur, și te vei culca împreună cu cei uciși de sabie!

 29  Acolo este și Edomul, cu împărații lui și toți voievozii lui, care, cu toată vitejia lor, au fost așezați la un loc cu cei uciși de sabie: stau culcați împreună cu cei netăiați împrejur, cu cei coborâți în groapă.

 30  Tot acolo sunt voievozii de la miazănoapte, și toți Sidonienii, care s-au coborât la cei morți, acoperiți de rușine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; acești netăiați împrejur stau culcați cu cei uciși de sabie, și-și poartă ocara lângă cei coborâți în groapă.

 31  Faraon îi va vedea, și se va mângâia pentru toată mulțimea lui, pentru ai lui care au murit uciși de sabie și pentru toată oastea lui, zice Domnul Dumnezeu.”

 32  „Căci l-am lăsat să răspândească groaza în țara celor vii. De aceea Faraon și toată mulțimea lui se vor culca împreună cu cei netăiați împrejur, cu cei ce au murit uciși de sabie, zice Domnul Dumnezeu.”