Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ezechiel 45

 1  „Când veți împărți țara ca moștenire prin sorț, să ridicați ca dar sfânt pentru Domnul o bucată din țară, lungă de douăzeci și cinci de mii de coți și lată de zece mii: aceasta va fi sfântă în toată întinderea ei.

 2  Din bucata aceasta veți lua pentru sfântul Locaș cinci sute de coți în lung și cinci sute de coți în lat, în patru laturi; și cincizeci de coți ca loc slobod de jur împrejur.

 3  Din această întindere să măsori o bucată lungă de douăzeci și cinci de mii și lată de zece mii, pentru sfântul Locaș, pentru Locul Preasfânt.

 4  Aceasta este partea sfântă din țară: ea va fi a preoților care fac slujba în sfântul Locaș, care se apropie de Domnul să-I slujească; acolo vor fi casele lor, și acesta va fi un loc sfânt pentru Locașul cel sfânt.

 5  Leviților, care slujesc în casă, să li se dea în stăpânire un ținut de douăzeci și cinci de mii de coți în lung și zece mii în lat, pentru cetățile în care vor locui împreună cu douăzeci de odăi.

 6  Să dați și cetății o moșie de cinci mii de coți în lat și douăzeci și cinci de mii în lung, lângă partea cea sfântă luată pentru sfântul Locaș; aceasta va fi pentru toată casa lui Israel.

 7  Pentru domnitor veți osebi un loc lângă cele două laturi ale părții sfinte și ale moșiei cetății, de-a lungul părții sfinte și de-a lungul moșiei cetății, la apus de partea de apus și la răsărit de partea de răsărit, pe o lungime cât una din părți, de la hotarul de apus până la hotarul de răsărit.

 8  Acesta va fi pământul lui, moșia lui în Israel; și domnitorii Mei nu vor mai asupri poporul Meu, ci vor împărți casei lui Israel cealaltă parte a țării, după semințiile ei.

 9  Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Destul, domnitori ai lui Israel! Încetați cu silnicia și răpirile, faceți judecată și dreptate! Înlăturați stoarcerile voastre de la poporul Meu, – zice Domnul Dumnezeu. –

 10  Să aveți cumpene drepte, o efă dreaptă, și un bat drept.

 11  Efa și batul să aibă aceeași măsură; batul să cuprindă a zecea parte dintr-un omer, și efa a zecea parte dintr-un omer; măsura lor se va potrivi după omer.

 12  Siclul să fie de douăzeci de ghere. Cinci sicli să fie cinci, zece sicli să fie zece, iar mina să fie de cincizeci de sicli!

 13  Iată darul de mâncare pe care-l veți ridica: a șasea parte dintr-o efă la un omer de grâu, și a șasea parte din efă la un omer de orz.

 14  Pentru untdelemn, la un bat de untdelemn, veți datora a zecea parte dintr-un bat la un cor, care este tot una cu un omer de zece bați, căci zece bați fac un omer.

 15  O oaie dintr-o turmă de două sute de oi din toate semințiile lui Israel, să fie dată ca dar de mâncare, ardere de tot și jertfă de mulțumire, pentru ca să slujească drept jertfă de ispășire, – zice Domnul Dumnezeu. –

 16  Tot poporul din țară va trebui să dea darul acesta de mâncare pentru domnitorul lui Israel.

 17  Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare și jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispășitoare, de darul de mâncare, de arderea de tot, și de jertfa de mulțumire, ca să se facă ispășire pentru casa lui Israel.”

 18  Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „În cea dintâi zi a lunii întâi, vei lua un vițel fără cusur, și vei face ispășire pentru sfântul Locaș.

 19  Preotul va lua din sângele jertfei ispășitoare, și va pune pe ușiorii casei, pe cele patru colțuri ale pervazului altarului, și pe ușiorii porții curții dinăuntru.

 20  Tot așa vei face și în ziua întâi a lunii a șaptea, în ziua întâi a lunii noi, pentru cei din popor care păcătuiesc fără voie sau din nechibzuință; și astfel veți curăți casa.

 21  În ziua a paisprezecea a lunii întâi, veți prăznui Paștele. Sărbătoarea va ține șapte zile, în care timp se vor mânca azimi.

 22  Domnitorul va aduce în ziua aceea, pentru el și pentru tot poporul țării, un vițel ca jertfă de ispășire.

 23  În timpul celor șapte zile ale sărbătorii, va aduce ca ardere de tot Domnului, șapte viței și șapte berbeci fără cusur, în fiecare din cele șapte zile, și un țap ca jertfă de ispășire în fiecare zi.

 24  Va adăuga și darul de mâncare: câte o efă de fiecare vițel, și o efă de fiecare berbece, cu câte un hin de untdelemn de efă.

 25  În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, la sărbătoare, va aduce timp de șapte zile aceleași jertfe de ispășire, aceleași arderi de tot și același dar de mâncare împreună cu untdelemnul.”