Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ezra 4

 1  Vrăjmașii lui Iuda și Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel.

 2  Au venit la Zorobabel și la capii de familii, și le-au zis: „Să zidim și noi cu voi; căci, și noi chemăm ca și voi pe Dumnezeul vostru, și-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici.”

 3  Dar Zorobabel, Iosua, și ceilalți capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: „Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul Perșilor.”

 4  Atunci oamenii țării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoșat ca să-l împiedice să zidească,

 5  și au mituit cu preț de argint pe sfetnici ca să-i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cir, împăratul Perșilor, până la domnia lui Dariu, împăratul Perșilor.

 6  Sub domnia lui Asuerus, la începutul domniei lui, au scris o pâră împotriva locuitorilor din Iuda și din Ierusalim.

 7  Și pe vremea lui Artaxerxe, Bișlam, Mitredat, Tabeel, și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul Perșilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice și tălmăcită în limba aramaică.

 8  Dregătorul Rehum și logofătul Șimșai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim.

 9  Dregătorul Rehum, logofătul Șimșai, și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam,

 10  și celelalte popoare pe care le-a mutat marele și vestitul Osnapar și le-a așezat în cetatea Samariei, și în celelalte locuri de dincoace de Râu, și așa mai departe.

 11  Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o împăratului Artaxerxe: „Robii tăi, oamenii de dincoace de Râu, și așa mai departe...

 12  Să știe împăratul că iudeii plecați de la tine și veniți printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită și rea, îi ridică zidurile și-i dreg temeliile.

 13  Să știe dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta și i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, și vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta.

 14  Și, fiindcă noi mâncăm sarea curții domnești și nu ne șade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste știri.

 15  Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinților tăi; și vei găsi și vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraților și ținuturilor, și că s-au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.

 16  Facem cunoscut împăratului că dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta, și dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăpânire dincoace de Râu.”

 17  Iată răspunsul trimis de împărat dregătorului Rehum, logofătului Șimșai, și celorlalți tovarăși ai lui de slujbă, care locuiau la Samaria și în alte locuri de cealaltă parte a Râului. „Sănătate, și așa mai departe.

 18  Scrisoarea pe care ne-ați trimis-o a fost citită întocmai înaintea mea.

 19  Am dat poruncă să se facă cercetări; și s-a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s-a răsculat împotriva împăraților, și s-a dedat la răscoală și la răzvrătire.

 20  Au fost la Ierusalim împărați puternici, stăpâni peste toată țara de dincolo de Râu, și cărora li se plătea bir, dare, și drept de trecere pe drum.

 21  Ca urmare, porunciți să înceteze lucrările oamenilor acelora, și să nu se mai zidească cetatea aceasta până ce nu vor avea o învoire din partea mea.

 22  Vedeți să nu vă abateți de la porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraților.”

 23  Îndată ce s-a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Șimșai, și înaintea tovarășilor lor de slujbă, s-au dus în grabă la Ierusalim la iudei, și i-au oprit cu silă și cu putere de la lucrările lor.

 24  Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, și a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Perșilor.