Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Faptele apostolilor 11

 1  Apostolii și frații, care erau în Iudea, au auzit că și neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.

 2  Și când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiați împrejur,

 3  și ziceau: „Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur, și ai mâncat cu ei.”

 4  Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:

 5  „Eram în cetatea Iope; și, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească, și am avut o vedenie: un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, se cobora din cer, și a venit până la mine.

 6  Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele și păsările cerului.

 7  Și am auzit un glas, care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă.”

 8  Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”

 9  Și glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești spurcat.”

 10  Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăși în cer.

 11  Și iată că îndată, trei oameni trimiși din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, în care eram.

 12  Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Acești șase frați m-au însoțit și ei, și am intrat în casa omului.

 13  El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, și zicându-i: „Trimite la Iope, și cheamă pe Simon, zis și Petru,

 14  care-ți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta.”

 15  Și, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca și peste noi la început.

 16  Și mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”

 17  Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar, ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

 18  După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, și au zis: „Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăință, ca să aibă viața.”

 19  Cei ce se împrăștiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ștefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia, și propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.

 20  Totuși printre ei au fost câțiva oameni din Cipru și din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit și grecilor, și le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.

 21  Mâna Domnului era cu ei, și un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul.

 22  Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, și au trimis pe Barnaba până la Antiohia.

 23  Când a ajuns el, și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inimă hotărâtă alipiți de Domnul.

 24  Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destul de mult norod a fost adăugat la Domnul.

 25  Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;

 26  și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, și au învățat pe mulți oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia.

 27  În vremea aceea, s-au coborât niște prooroci din Ierusalim la Antiohia.

 28  Unul din ei, numit Agab, s-a sculat și a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Și a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.

 29  Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraților, care locuiau în Iudea,

 30  ceea ce au și făcut; și au trimis acest ajutor la presbiteri (sau: bătrâni), prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.