Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Faptele apostolilor 12

 1  Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască;

 2  și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

 3  Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimilor. –

 4  După ce l-a prins, și l-a băgat în temniță, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostași, cu gând ca după Paște să-l scoată înaintea norodului.

 5  Deci Petru era păzit în temniță, și Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

 6  În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri; și niște păzitori păzeau temnița la ușă.

 7  Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini.

 8  Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele.” Și el a făcut așa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, și vino după mine.”

 9  Petru a ieșit afară, și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.

 10  După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit, și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.

 11  Când și-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu.”

 12  După ce și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunați mulți laolaltă, și se rugau.

 13  A bătut la ușa care dădea în pridvor; și o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.

 14  A cunoscut glasul lui Petru: și de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porții.

 15  „Ești nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”

 16  Petru însă bătea mereu. Au deschis, și au rămas încremeniți când l-au văzut.

 17  Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță, și a zis: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților.” Apoi a ieșit, și s-a dus într-alt loc.

 18  Când s-a făcut ziuă, ostașii au fost într-o mare fierbere, ca să știe ce s-a făcut Petru.

 19  Irod, după ce l-a căutat în toate părțile, și nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, și a poruncit să-i omoare. În urmă s-a coborât din Iudea la Cezarea, ca să rămână acolo.

 20  Irod era foarte mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într-un gând la el; și după ce au câștigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că țara lor se hrănea din țara împăratului.

 21  Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc, și le vorbea.

 22  Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”

 23  Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi.

 24  Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea.

 25  Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.