Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Faptele apostolilor 16

 1  În urmă, Pavel s-a dus la Derbe și la Listra. Și iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec.

 2  Frații din Listra și Iconia îl vorbeau de bine.

 3  Pavel a vrut să-l ia cu el; și, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor, care erau în acele locuri; căci toți știau că tatăl lui era grec.

 4  Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și presbiterilor din Ierusalim.

 5  Bisericile se întăreau în credință, și sporeau la număr din zi în zi.

 6  Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei.

 7  Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.

 8  Au trecut atunci prin Misia, și s-au coborât la Troa.

 9  Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, și ajută-ne!”

 10  După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.

 11  După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, și a doua zi ne-am oprit la Neapolis.

 12  De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ținut al Macedoniei, și o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile.

 13  În ziua Sabatului am ieșit afară pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos, și am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă.

 14  Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, și asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.

 15  După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea.” Și ne-a silit să intrăm.

 16  Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (grecește: un duh al lui Piton). Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei.

 17  Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi, și striga: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt și ei vă vestesc calea mântuirii.”

 18  Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, și a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea.” Și a ieșit chiar în ceasul acela.

 19  Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor.

 20  I-au dat pe mâna dregătorilor, și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei,

 21  care vestesc niște obiceiuri, pe care noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”

 22  Norodul s-a ridicat și el împotriva lor, și dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, și au poruncit să-i bată cu nuiele.

 23  După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.

 24  Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru, și le-a băgat picioarele în butuci.

 25  Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închiși îi ascultau.

 26  Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile, și s-au dezlegat legăturile fiecăruia.

 27  Temnicerul s-a deșteptat; și, când a văzut ușile temniței deschise, a scos sabia, și era să se omoare, căci credea că cei închiși au fugit.

 28  Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ți faci niciun rău, căci toți suntem aici.”

 29  Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, și, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila;

 30  i-a scos afară, și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

 31  Pavel și Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit tu și casa ta.”

 32  Și i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât și tuturor celor din casa lui.

 33  Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile, și a fost botezat îndată, el și toți ai lui.

 34  După ce i-a dus în casă, le-a pus masa, și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

 35  Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele (grecește: lictori) să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.”

 36  Și temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum dar, ieșiți afară, și duceți-vă în pace.”

 37  Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în fața tuturor, fără să fim judecați, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniță, și acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge așa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!”

 38  Cei ce purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceștia s-au temut, când au auzit că sunt romani.

 39  Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniță, și i-au rugat să părăsească cetatea.

 40  Ei au ieșit din temniță, și au intrat în casa Lidiei; și, după ce au văzut și mângâiat pe frați, au plecat.