Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Faptele apostolilor 9

 1  Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot,

 2  și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.

 3  Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.

 4  El a căzut la pământ, și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”

 5  „Cine ești Tu, Doamne?” a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.”

 6  Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te,” i-a zis Domnul, „intră în cetate, și ți se va spune ce trebuie să faci.”

 7  Oamenii care-l însoțeau, au rămas încremeniți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.

 8  Saul s-a sculat de la pământ; și măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini, și l-au dus în Damasc.

 9  Trei zile n-a văzut, și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

 10  În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.

 11  Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă „Dreaptă”, și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;

 12  și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.”

 13  „Doamne,” a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim;

 14  ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă, ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.

 15  Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților, și înaintea fiilor lui Israel;

 16  și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

 17  Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul, și a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea, și să te umpli de Duhul Sfânt.”

 18  Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat, și a fost botezat.

 19  După ce a mâncat, a prins iarăși putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc.

 20  Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

 21  Toți cei ce-l ascultau, rămâneau uimiți, și ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?”

 22  Totuși Saul se întărea din ce în ce mai mult, și făcea de rușine pe iudeii, care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.

 23  După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare;

 24  și uneltirea lor a ajuns la cunoștința lui Saul. Porțile erau păzite zi și noapte, ca să-l omoare.

 25  Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat și l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coșniță.

 26  Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.

 27  Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, și le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.

 28  De atunci se ducea și venea împreună cu ei în Ierusalim,

 29  și propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea și se întreba și cu evreii care vorbeau grecește, dar ei căutau să-l omoare.

 30  Când au aflat frații de lucrul acesta, l-au dus la Cezarea, și l-au pornit la Tars.

 31  Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galileea și Samaria, se întărea sufletește, și umbla în frica Domnului; și, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulțea.

 32  Pe când cerceta Petru pe toți sfinții, s-a coborât și la cei ce locuiau în Lida.

 33  Acolo a găsit un om, pe nume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.

 34  „Enea,” i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te, și fă-ți patul.” Și Enea s-a sculat îndată.

 35  Toți locuitorii din Lida și din Sarona, l-au văzut, și s-au întors la Domnul.

 36  În Iope, era o uceniță numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii.

 37  În vremea aceea, s-a îmbolnăvit, și a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.

 38  Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el, să-l roage: Nu pregeta să vii până la noi.

 39  Petru s-a sculat, și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând, și i-au arătat hainele și cămășile, pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.

 40  Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, și s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup, și a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, și, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.

 41  El i-a dat mâna, și a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinți și pe văduve, și le-a pus-o înainte vie.

 42  Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, și mulți au crezut în Domnul.

 43  Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.