Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Geneza 17

GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 17.

 1  Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă ani, Domnul i S-a arătat, și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, și fii fără prihană.

 2  Voi face un legământ între Mine și tine, și te voi înmulți nespus de mult”.

 3  Avram s-a aruncat cu fața la pământ; și Dumnezeu i-a vorbit astfel:

 4  „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.

 5  Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam (n.t., Avraam vine din două cuvinte care înseamnă: tată al unei mulțimi); căci te fac tatăl multor neamuri.

 6  Te voi înmulți nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; și din tine vor ieși împărați.

 7  Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine.

 8  Ție, și seminței tale după tine, îți voi da țara în care locuiești acum ca străin, și anume îți voi da toată țara Canaanului în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul lor.”

 9  Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzești legământul Meu, tu și sămânța ta după tine, din neam în neam.

 10  Acesta este legământul Meu pe care să-l păziți între Mine și voi, și sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.

 11  Să vă tăiați împrejur în carnea prepuțului vostru: și acesta să fie semnul legământului dintre Mine și voi.

 12  La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău.

 13  Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă cât și cel cumpărat cu bani; și astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veșnic.

 14  Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuțului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.”

 15  Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara.

 16  Eu o voi binecuvânta, și îți voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, și ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împărați de noroade vor ieși din ea.”

 17  Avraam s-a aruncat cu fața la pământ și a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Și să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”

 18  Și Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”

 19  Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îți va naște un fiu; și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el.

 20  Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, și îl voi înmulți nespus de mult; doisprezece voievozi va naște, și voi face din el un neam mare.

 21  Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta.”

 22  Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălțat de la Avraam.

 23  Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toți cei ce se născuseră în casa lui, și pe toți robii cumpărați cu bani, adică pe toți cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, și le-a tăiat împrejur carnea prepuțului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.

 24  Avraam era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său.

 25  Fiul său Ismael era în vârstă de treisprezece ani, când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său.

 26  Avraam și fiul său Ismael au fost tăiați împrejur chiar în ziua aceea.

 27  Și toți oamenii din casa lui: robi născuți în casa lui, sau cumpărați cu bani de la străini, au fost tăiați împrejur împreună cu el.