Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Geneza 19

GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 19.

 1  Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; și Lot ședea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieșit înainte, și s-a plecat până la pământ.

 2  Apoi a zis: „Domnii mei, intrați, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneți peste noapte în ea și spălați-vă picioarele; mâine vă veți scula de dimineață, și vă veți vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliță”.

 3  Dar Lot a stăruit de ei până au venit și au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi și au mâncat.

 4  Dar nu se culcaseră încă, și oamenii din cetate, bărbații din Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colțurile.

 5  Au chemat pe Lot, și i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”

 6  Lot a ieșit afară la ei la ușă, a încuiat ușa după el,

 7  și a zis: „Fraților, vă rog, nu faceți o asemenea răutate!

 8  Iată că am două fete care nu știu de bărbat; am să vi le aduc afară, și le veți face ce vă va plăcea. Numai, nu faceți nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperișului casei mele.”

 9  Ei au strigat: „Pleacă!” Și au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, și acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ți facem mai rău decât lor.” Și împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă ușa.

 10  Dar bărbații aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă, și au încuiat ușa.

 11  Iar pe oamenii care erau la ușa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, așa că degeaba se trudeau să găsească ușa.

 12  Bărbații aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii și fiice, și tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.

 13  Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.”

 14  Lot a ieșit, și a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculați-vă,” a zis el, „ieșiți din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumește.

 15  Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății.”

 16  Și fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa și pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruțe; l-au scos, și l-au lăsat afară din cetate.

 17  După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi, și să nu te oprești în vreun loc din Câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”

 18  Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!

 19  Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, și ai arătat mare îndurare față de mine, păstrându-mi viața; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, și voi pieri.

 20  Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, și este mică. O! de aș putea să fug acolo, este așa de mică... și să scap cu viață!”

 21  Și El i-a zis: „Iată că-ți fac și hatârul acesta, și nu voi nimici cetatea de care vorbești.

 22  Grăbește-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetății aceleia numele Țoar (n.t., adică: mic).

 23  Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot în Țoar.

 24  Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora pucioasă și foc de la Domnul din cer.

 25  A nimicit cu desăvârșire cetățile acelea, toată Câmpia și pe toți locuitorii cetăților, și tot ce creștea pe pământ.

 26  Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi, și s-a prefăcut într-un stâlp de sare.

 27  Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineață, și s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.

 28  Și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora, și spre toată Câmpia; și iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.

 29  Când a nimicit Dumnezeu cetățile Câmpiei, Și-a adus aminte de Avraam; și a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetățile unde își așezase Lot locuința.

 30  Lot a ieșit din Țoar și a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Țoar. A locuit într-o peșteră, cu cele două fete ale lui.

 31  Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; și nu mai este niciun bărbat în ținutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor țărilor.

 32  Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, și să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru.”

 33  Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; și cea mai mare s-a dus și s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.

 34  A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin și în noaptea aceasta, și du-te de te culcă și tu cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru.”

 35  Au dat tatălui lor de a băut vin și în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus și s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.

 36  Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.

 37  Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiților din ziua de azi.

 38  Cea mai tânără a născut și ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniților din ziua de azi.