Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ieremia 37

 1  În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în țara lui Iuda de Nebucadnețar, împăratul Babilonului.

 2  Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din țară, n-au ascultat cuvintele, pe care le-a rostit Domnul prin proorocul Ieremia.

 3  Împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Șelemia, și pe Țefania, fiul lui Maaseia, preotul, la proorocul Ieremia, să-i spună; „Mijlocește pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru.”

 4  Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaseră încă în temniță.

 5  Oastea lui Faraon ieșise din Egipt; și haldeii, care împresurau Ierusalimul, când auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim.

 6  Atunci cuvântul Domnului a vorbit proorocului Ieremia astfel:

 7  „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce să spuneți împăratului lui Iuda, care v-a trimis la Mine să Mă întrebați: „Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în țara ei, în Egipt;

 8  iar haldeii se vor întoarce, vor bate iarăși cetatea aceasta, o vor lua, și o vor arde cu foc.”

 9  „Așa vorbește Domnul: „Nu vă înșelați, zicând: „Haldeii se vor depărta de la noi!” Căci nu se vor depărta!

 10  Și chiar dacă ați bate toată oastea haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câțiva oameni răniți, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui, și ar arde cetatea aceasta cu foc.”

 11  Pe când se depărtase oastea haldeilor de Ierusalim, de frica oastei lui Faraon,

 12  Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în țara lui Beniamin, și să scape din mijlocul poporului.

 13  Când a ajuns însă la poarta lui Beniamin, căpitanul străjerilor, numit Ireia, fiul lui Șelemia, fiul lui Hanania, era acolo, și a pus mâna pe proorocul Ieremia, zicând: „Tu vrei să treci la haldei!”

 14  Ieremia a răspuns: „Nu este adevărat! Nu vreau să trec la haldei!” Dar Ireia n-a vrut să-l creadă, ci a apucat pe Ieremia și l-a dus înaintea căpeteniilor.

 15  Căpeteniile, mâniate pe Ieremia, l-au lovit, și l-au aruncat în temniță în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniță.

 16  Așa a intrat Ieremia în temniță și în gherlă, unde a stat multă vreme.

 17  Împăratul Zedechia a trimis să-l aducă, și l-a întrebat în taină la el acasă. El a zis: „Ai vreun cuvânt din partea Domnului?” Ieremia a răspuns: „Da”. Și a a dăugat: „Vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului!”

 18  Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: „Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, și împotriva poporului acestuia, de m-ați aruncat în temniță?

 19  Și unde sunt proorocii voștri, care vă prooroceau, și ziceau: „Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva țării acesteia?”

 20  Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămințile mele! Nu mă trimite iarăși în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”

 21  Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniței, și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniței.