Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ieremia 43

 1  Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul, Dumnezeul lor, să le spună,

 2  Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, și toți oamenii aceia îngâmfați, au zis lui Ieremia: „Minți! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: „Nu vă duceți în Egipt ca să locuiți acolo pentru o vreme!”

 3  Ci Baruc, fiul lui Neriia, te ațâță împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!”

 4  Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oștilor, și tot poporul, n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în țara lui Iuda.

 5  Și Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile oștilor, au luat pe toate rămășițele lui Iuda, care din împrăștiați cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în țara lui Iuda,

 6  și anume pe bărbații, femeile, copiii, fiicele împăratului, și pe toate sufletele, pe care le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, precum și pe proorocul Ieremia, și pe Baruc, fiul lui Neriia.

 7  Au plecat dar în țara Egiptului, – căci n-au ascultat de porunca Domnului, – și au ajuns până la Tahpanes.

 8  Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia, la Tahpanes, astfel:

 9  „Ia în mână niște pietre mari, și ascunde-le, în fața iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes.

 10  Și spune iudeilor: „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre, pe care le-am ascuns, și își va întinde covorul peste ele.

 11  El va veni, și va lovi țara Egiptului: va omorî pe cei sortiți să moară, va duce în robie pe cei sortiți robiei, și va ucide cu sabia pe cei sortiți la sabie!

 12  Voi pune foc caselor dumnezeilor Egiptului; Nebucadnețar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu țara Egiptului cum se învelește păstorul cu haina lui, și va ieși în pace din ea.

 13  Va sfărâma stâlpii din Bet-Șemeș, din țara Egiptului, și va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului.”