Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ieremia 45

 1  Cuvântul pe care l-a spus proorocul Ieremia către Baruc, fiul lui Neriia, când a scris într-o carte cuvintele acestea, după spusele lui Ieremia, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel:

 2  „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre tine, Baruc:

 3  „Tu zici: „Vai de mine! căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând, și nu găsesc odihnă!”

 4  Spune-i: „Așa vorbește Domnul: „Iată că ce am zidit, voi dărâma; ce am sădit, voi smulge, și anume țara aceasta.

 5  Și tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ție îți voi da ca pradă de război viața ta, în toate locurile unde vei merge.”