Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ioel 1

 1  Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.

 2  Ascultați lucrul acesta, bătrâni! Și luați seama, toți locuitorii țării! S-a întâmplat așa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinților voștri?

 3  Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!

 4  Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil.

 5  Treziți-vă, bețivilor, și plângeți! Văitați-vă toți cei ce beți vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!

 6  Căci în țara mea a năvălit un popor puternic și fără număr, cu dinți de leu, și măsele de leoaică.

 7  Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăți smochinul, l-a jupuit de coajă și l-a trântit jos; mlădițele de viță au ajuns albe!

 8  Bocește-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereții ei!

 9  Au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, jelesc.

 10  Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.

 11  Înmărmuriți, plugari, văitați-vă, vieri, din pricina grâului și orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.

 12  Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe câmp, s-au uscat... Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!

 13  Încingeți-vă, preoți, și plângeți! Bociți-vă, slujitori ai altarului; veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.

 14  Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare; strângeți pe bătrâni, pe toți locuitorii țării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, și strigați către Domnul.

 15  „Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.

 16  Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noștri? Și n-a pierit bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru?

 17  S-au uscat semințele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura!

 18  Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă!

 19  Către Tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul izlazurile pustiei, și para focului a pârlit toți copacii de pe câmp!

 20  Chiar și fiarele câmpului se îndreaptă doritoare către tine, căci au secat pâraiele, și a mâncat focul izlazurile pustiei.