Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Isaia 45

 1  „Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ține de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, și să dezlege brâul împăraților, să-i deschidă porțile, ca să nu se mai închidă:

 2  „Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma ușile de aramă, și voi rupe zăvoarele de fier.

 3  Îți voi da vistierii ascunse, bogății îngropate, ca să știi că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.

 4  Din dragoste pentru robul Meu Iacov, și pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ți-am vorbit cu bună voință, înainte ca tu să Mă cunoști.

 5  Eu sunt Domnul, și nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoști.

 6  Ca să se știe, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, și nu este altul.

 7  Eu întocmesc lumina, și fac întunericul, Eu dau propășirea, și aduc restriștea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

 8  Să picure cerurile de sus și să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, și să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.”

 9  „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l fățuiește: „Ce faci?” Și lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini?”

 10  Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?” Și mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?”

 11  Așa vorbește Domnul, Sfântul lui Israel, și Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei și pentru lucrarea mâinilor Mele?

 12  Eu am făcut pământul, și am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, și am așezat toată oștirea lor.

 13  Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, și voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăși cetatea, și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri, zice Domnul oștirilor.”

 14  Așa vorbește Domnul: „Câștigurile Egiptului și negoțul Etiopiei și ale Sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine și vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănțuite, se vor închina înaintea ta, și-ți vor zice rugându-te: „Numai la tine se află Dumnezeu, și nu este alt Dumnezeu afară de El.”

 15  Dar Tu ești un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!

 16  Toți sunt rușinați și uluiți, toți pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor.

 17  Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veșnică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați, în veci.

 18  Căci așa vorbește Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, și nu este altul!

 19  Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colț întunecos al pământului. Eu n-am zis seminței lui Iacov: „Căutați-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.”

 20  „Strângeți-vă, veniți și apropiați-vă împreună, voi cei scăpați dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce își duc idolul de lemn, și cheamă pe un dumnezeu, care nu poate să-i mântuiască.

 21  Spuneți-le, și aduceți-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a proorocit aceste lucruri de la început, și le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.

 22  Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul.

 23  Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea și cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, și orice limbă va jura pe Mine.

 24  „Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuiește dreptatea și puterea; la El vor veni, și vor fi înfruntați toți cei ce erau mâniați împotriva Lui.

 25  În Domnul vor fi făcuți neprihăniți și proslăviți toți urmașii lui Israel.”