Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Isaia 57

 1  Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit.

 2  El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihnește în culcușul lui.

 3  „Dar voi, apropiați-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămânța preacurvarului și a curvei!

 4  De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg, și scoateți limba? Nu sunteți voi niște copii ai păcatului, o sămânță a minciunii,

 5  care se încălzește pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?

 6  În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moștenire, ele sunt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură, și le aduci daruri de mâncare: „Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta?

 7  Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul; tot acolo te sui să aduci jertfe.

 8  Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușiorilor; căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul, și faci legământ cu ei, îți place legătura cu ei, și iei seama la semnul lor.

 9  Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimiți solii departe, și te pleci până la locuința morților.

 10  Obosești mergând, și nu zici: „Încetez!” Tot mai găsești putere în mâna ta: De aceea nu te doboară întristarea.

 11  Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte, și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.

 12  Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi!

 13  Și atunci să strigi, și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moșteni țara, și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –

 14  Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!

 15  Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite.

 16  Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile, și sufletele pe care le-am făcut.

 17  Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui.

 18  I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi, și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el.

 19  Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da Eu îl voi tămădui!

 20  Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști, și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.”

 21  „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu. –