Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Leviticul 12

LEVITICUL SAU A TREIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 12.

 1  Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 2  „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: „Când o femeie va rămâne însărcinată, și va naște un copil de parte bărbătească, să fie necurată șapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.

 3  În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.

 4  Femeia să mai rămână încă treizeci și trei de zile, ca să se curețe de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt, și să nu se ducă la sfântul locaș, până nu se vor împlini zilele curățirii ei.

 5  Dacă naște o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; și să rămână șaizeci și șase de zile ca să se curățească de sângele ei.

 6  Când se vor împlini zilele curățirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la ușa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot, și un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispășire.

 7  Preotul să le jertfească înaintea Domnului, și să facă ispășire pentru ea; și astfel, ea va fi curățită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naște un băiat sau o fată.

 8  Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispășire. Preotul să facă ispășire pentru ea, și va fi curată.”