Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Leviticul 24

LEVITICUL SAU A TREIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 24.

 1  Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 2  „Poruncește copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să țină candelele aprinse neîncetat.

 3  Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinăuntru, care este înaintea mărturiei, în cortul întâlnirii, pentru ca să ardă neîncetat de seara până dimineața în fața Domnului. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri.

 4  Să așeze candelele în sfeșnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului.

 5  Să iei floare de făină, și să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.

 6  Să le pui în două șiruri, câte șase în fiecare șir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului.

 7  Peste fiecare șir să pui tămâie curată, care să fie pe pâine ca aducere aminte, ca un dar de mâncare mistuit de foc înaintea Domnului.

 8  În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veșnic pe care-l vor ține copiii lui Israel.

 9  Pâinile acestea să fie ale lui Aaron și ale fiilor lui, și să le mănânce într-un loc sfânt; căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt, o parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veșnică.”

 10  Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit.

 11  Fiul femeii israelite a hulit și a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan.

 12  L-au aruncat în temniță, până va spune Moise ce va porunci Domnul.

 13  Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 14  „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toți cei ce l-au auzit, să-și pună mâinile pe capul lui, și toată adunarea să-l ucidă cu pietre.

 15  Să vorbești copiilor lui Israel, și să le spui: „Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, își va lua pedeapsa pentru păcatul lui.

 16  Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu.

 17  Cine va da unui om o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea.

 18  Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: viață pentru viață.

 19  Dacă cineva rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el:

 20  frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el aproapelui său.

 21  Cine va ucide un dobitoc, să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om, să fie pedepsit cu moartea.

 22  Să aveți aceeași lege pentru străin ca și pentru băștinaș; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”

 23  Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise, și l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.