Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Leviticul 4

LEVITICUL SAU A TREIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 4.

 1  Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 2  „Vorbește copiilor lui Israel, și spune: „Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuiesc făcute; și anume:

 3  Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, și prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un vițel fără cusur, ca jertfă de ispășire pentru păcatul pe care l-a făcut.

 4  Să aducă vițelul la ușa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, să-și pună mâna pe capul vițelului, și să-l junghie înaintea Domnului.

 5  Preotul, care a primit ungerea, să ia din sângele vițelului, și să-l aducă în cortul întâlnirii:

 6  să-și moaie degetul în sânge, și să stropească de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinăuntru a sfântului locaș.

 7  Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului în cortul întâlnirii; iar tot celălalt sânge al vițelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la ușa cortului întâlnirii.

 8  Să ia toată grăsimea vițelului adus ca jertfă de ispășire, și anume: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de ele,

 9  cei doi rărunchi, și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să ia aceste părți,

 10  cum se iau de la vițelul adus ca jertfă de mulțumire, și să le ardă pe altarul pentru arderile de tot.

 11  Dar pielea vițelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele și balega lui,

 12  adică tot vițelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenușa, și să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenușă.

 13  Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie și fără să știe, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuiesc făcute, și făcându-se astfel vinovată,

 14  și dacă păcatul săvârșit s-a descoperit, adunarea să aducă un vițel ca jertfă de ispășire, și anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii.

 15  Bătrânii adunării să-și pună mâinile pe capul vițelului înaintea Domnului, și să junghie vițelul înaintea Domnului.

 16  Preotul care a primit ungerea, să aducă din sângele vițelului în cortul întâlnirii;

 17  să-și moaie degetul în sânge, și să stropească cu el de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinăuntru.

 18  Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului care este înaintea Domnului în cortul întâlnirii; și să verse tot sângele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la ușa cortului întâlnirii.

 19  Toată grăsimea vițelului s-o ia și s-o ardă pe altar.

 20  Cu vițelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu vițelul adus ca jertfă de ispășire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispășire pentru ei, și li se va ierta.

 21  Vițelul rămas, să-l scoată apoi afară din tabără, și să-l ardă ca și pe vițelul dintâi. Aceasta este o jertfă de ispășire pentru adunare.

 22  Dacă o căpetenie a păcătuit, făcând fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului, Dumnezeului său, lucruri care nu trebuiesc făcute și s-a făcut astfel vinovat,

 23  și ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un țap fără cusur!

 24  Să-și pună mâna pe capul țapului, și să-l junghie în locul unde se junghie arderile de tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispășire.

 25  Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei de ispășire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot.

 26  Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulțumire. Astfel va face preotul pentru căpetenia aceea ispășirea păcatului lui, și i se va ierta.

 27  Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuiesc făcute și s-a făcut astfel vinovat,

 28  și ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut.

 29  Să-și pună mâna pe capul jertfei de ispășire, și s-o junghie în locul unde se junghie arderile de tot.

 30  Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.

 31  Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulțumire, și s-o ardă pe altar, și ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispășirea pentru omul acesta, și i se va ierta.

 32  Dacă va aduce ca jertfă de ispășire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur.

 33  Să-și pună mâna pe capul jertfei, și s-o junghie ca jertfă de ispășire în locul unde se junghie arderile de tot.

 34  Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.

 35  Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulțumire, și s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a săvârșit, și i se va ierta.