Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Luca 7

EVANGHELIA DUPĂ LUCA. CAPITOLUL 7.

 1  După ce a sfârșit de rostit toate aceste cuvântări înaintea norodului, care-L asculta, Isus a intrat în Capernaum.

 2  Un sutaș avea un rob la care ținea foarte mult, și care era bolnav pe moarte.

 3  Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutașul a trimis la El pe niște bătrâni ai iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui.

 4  Aceștia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, și au zis: „Face să-i faci acest bine;

 5  căci iubește neamul nostru, și el ne-a zidit sinagoga.”

 6  Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, când sutașul a trimis la El pe niște prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperemântul meu.

 7  De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, și robul meu va fi tămăduit.

 8  Căci și eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostași. Și zic unuia: „Du-te!” și se duce; altuia: „Vino!” și vine; și robului meu: „Fă cutare lucru!” și-l face.”

 9  Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaș, S-a întors spre norodul, care mergea după El, și a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință atât de mare.”

 10  Când s-au întors acasă, trimișii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.

 11  În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui și norod mult.

 12  Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate.

 13  Domnul, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, și i-a zis: „Nu plânge!”

 14  Apoi S-a apropiat, și S-a atins de raclă. Cei ce o duceau, s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!”

 15  Mortul a șezut în capul oaselor, și a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.

 16  Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu, și ziceau: „Un mare prooroc s-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”

 17  Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudea și prin toate împrejurimile.

 18  Ucenicii lui Ioan au dat de știre învățătorului lor despre toate aceste lucruri.

 19  Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, și i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină, sau să așteptăm pe altul?”

 20  Aceștia, când s-au înfățișat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”

 21  Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulți de boli, de chinuri, de duhuri rele, și multor orbi le-a dăruit vederea.

 22  Și, drept răspuns, le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.

 23  Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”

 24  După ce au plecat trimișii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?

 25  Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi și cei ce trăiesc în desfătări, sunt în casele împăraților.

 26  Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc? Da, vă spun, și mai mult decât un prooroc.

 27  El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea Feței Tale, care Îți va pregăti calea înaintea Ta.”

 28  Vă spun că dintre cei născuți din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu, este mai mare decât el.”

 29  Și tot norodul care l-a auzit, și chiar vameșii, au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;

 30  dar fariseii și învățătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

 31  Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Și cu cine seamănă ei?

 32  Seamănă cu niște copii, care stau în piață, și strigă unii către alții: „V-am cântat din fluier, și n-ați jucat; v-am cântat de jale, și n-ați plâns.”

 33  În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, și ziceți: „Are drac.”

 34  A venit Fiul omului, mâncând și bând, și ziceți: „Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor.”

 35  Totuși Înțelepciunea a fost găsită dreaptă de toți copiii ei.”

 36  Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului, și a șezut la masă.

 37  Și iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,

 38  și stătea înapoi lângă picioarele lui Isus și plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, și să le șteargă cu părul capului ei; le săruta mult, și le ungea cu mir.

 39  Când a văzut lucrul acesta, fariseul, care-L poftise, și-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.”

 40  Isus a luat cuvântul, și i-a zis: „Simone, am să-ți spun ceva.” – „Spune, Învățătorule”, I-a răspuns el. –

 41  „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci.

 42  Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?”

 43  Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”

 44  Apoi S-a întors spre femeie, și a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, și nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, și Mi le-a șters cu părul capului ei.

 45  Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

 46  Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

 47  De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.”

 48  Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele!”

 49  Cei ce ședeau cu El la masă, au început să zică între ei: „Cine este acesta de iartă chiar și păcatele?”

 50  Dar Isus a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace.”