Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Numeri 17

NUMERI SAU A PATRA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 17.

 1  Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 2  „Vorbește copiilor lui Israel, și ia de la ei un toiag, după casele părinților lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinților lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui;

 3  și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinților lor.

 4  Să le pui în cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi.

 5  Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui toiag va înflori, și voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.”

 6  Moise a vorbit copiilor lui Israel; și toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag, fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinților lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.

 7  Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.

 8  A doua zi, când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise, și copsese migdale.

 9  Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele, și le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă și să-și ia fiecare toiagul lui.

 10  Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei, și să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiți, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor, și să nu moară.”

 11  Moise a făcut așa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul.

 12  Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toții!

 13  Oricine se apropie de cortul Domnului, moare. Va trebui oare să murim cu toții?”