Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Numeri 24

NUMERI SAU A PATRA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 24.

 1  Balaam a văzut că Domnul găsește cu cale să binecuvânteze pe Israel, și n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece; ci și-a întors fața spre pustie.

 2  Balaam a ridicat ochii, și a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după semințiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.

 3  Balaam și-a rostit proorocia, și a zis:
   „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor,
   Omul cu ochii deschiși,

 4  Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu,
   Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic,
   Cel ce cade cu fața la pământ, și ai cărui ochi sunt deschiși:

 5  „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove!
   Locuințele tale, Israele!

 6  Ele se întind ca niște văi,
   Ca niște grădini lângă un râu,
   Ca niște copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul,
   Ca niște cedri pe lângă ape.

 7  Apa curge din gălețile lui,
   Și sămânța lui este udată de ape mari.
   Împăratul lui se înalță mai presus de Agag,
   Și împărăția lui ajunge puternică.

 8  Dumnezeu l-a scos din Egipt,
   Tăria lui este ca a bivolului pentru el.
   El nimicește neamurile care se ridică împotriva lui,
   Le sfarmă oasele, și le prăpădește cu săgețile lui.

 9  Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu,
   Ca o leoaică: Cine-l va scula?
   Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta,
   Și blestemat să fie oricine te va blestema!”

 10  Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini, și a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmașii, și iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!

 11  Fugi acum, și du-te acasă! Spusesem că-ți voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primești.”

 12  Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! n-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis,

 13  că dacă mi-ar da Balac chiar și casa lui plină cu argint și cu aur, tot n-aș putea să fac de la mine însumi nici bine nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul?

 14  Și acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, și-ți voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremile care vor urma.”

 15  Balaam și-a rostit proorocia, și a zis:
   „Așa zice Balaam, fiul lui Beor,
   Așa zice omul care are ochii deschiși,

 16  Așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu,
   Cel ce cunoaște planurile Celui Prea Înalt,
   Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic,
   Cel ce cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși:

 17  Îl văd, dar nu acum,
   Îl privesc, dar nu de aproape.
   O stea răsare din Iacov,
   Un toiag de cârmuire se ridică din Israel.
   El străpunge laturile Moabului,
   Și prăpădește pe toți copiii lui Set.

 18  Se face stăpân pe Edom, Se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari.

 19  Cel ce se naște din Iacov domnește ca stăpânitor,
   Și pierde pe cei ce scapă din cetăți.”

 20  Balaam a văzut pe Amalec, și a rostit următoarea proorocie:
   „Amalec este cel dintâi dintre neamuri,
   Dar într-o zi va fi nimicit.”

 21  Balaam a văzut pe cheniți, și a rostit următoarea proorocie:
   „Locuința ta este tare de tot,
   Și cuibul tău este pus pe stâncă.

 22  Dar Cain va fi pustiit,
   Până ce te va lua prins Asur.”

 23  Balaam a rostit următoarea proorocie:
   „Vai! cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?

 24  Dar niște corăbii vor veni din Chitim,
   Vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber,
   Și la urmă vor fi nimicite și ele.”

 25  Balaam s-a sculat, a plecat, și s-a întors acasă. Balac a plecat și el acasă.