Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Osea 12

 1  Lui Efraim îi place vântul și aleargă după vântul de răsărit; zilnic mărește minciuna și înșelătoria; face legământ cu Asiria, și duc untdelemn în Egipt.

 2  Domnul este în ceartă și cu Iuda, și va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.

 3  Încă din pântecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcâi, și în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.

 4  S-a luptat cu îngerul, și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, și acolo ne-a vorbit Dumnezeu.

 5  Domnul este Dumnezeul oștirilor; Numele Lui este Domnul.

 6  Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea și iubirea, și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău.

 7  Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înșele.

 8  Și Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogățit, am făcut avere; și în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.”

 9  Și totuși, Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului, și până acum; Eu te voi face să locuiești iarăși în corturi, ca în zilele de sărbătoare!

 10  Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulțime de vedenii, și am spus pilde prin prooroci.

 11  Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, Galaadiții vor fi nimiciți negreșit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge niște mormane de pietre, pe brazdele câmpiilor.

 12  Iacov a fugit odinioară în câmpia lui Aram, Israel a slujit pentru o femeie, și pentru o femeie a păzit turmele.

 13  Dar, printr-un prooroc a scos Domnul pe Israel din Egipt, și printr-un prooroc a fost păzit Israel.

 14  Efraim a mâniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sângele pe care l-a vărsat, și-i va răsplăti ocara, pe care I-a făcut-o.