Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Osea 3

 1  Domnul mi-a zis: „Du-te iarăși, și iubește o femeie iubită de un ibovnic, și preacurvă; iubește-o cum iubește Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alți dumnezei și care iubesc turtele de stafide!”

 2  Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz și un letec de orz.

 3  Și i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, și voi fi și eu la fel cu tine!”

 4  Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod, și fără terafimi.

 5  După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce, și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, și pe împăratul lor David; și vor tresări la vederea Domnului și a bunătății Lui, în vremurile de pe urmă.