Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Plângerile lui Ieremia 3

 1  Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui.

 2  El m-a dus, m-a mânat în întuneric, și nu în lumină.

 3  Numai împotriva mea își întinde și își întoarce mâna, toată ziua.

 4  Mi-a prăpădit carnea și pielea, și mi-a zdrobit oasele.

 5  A făcut zid împrejurul meu, și m-a înconjurat cu otravă și durere.

 6  Mă așează în întuneric, ca pe cei morți pentru totdeauna.

 7  M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanțuri grele.

 8  Să tot strig și să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primește rugăciunea.

 9  Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, și mi-a strâmbat cărările.

 10  Mă pândește ca un urs și ca un leu într-un loc ascuns.

 11  Mi-a abătut căile, și apoi s-a aruncat pe mine, și m-a pustiit.

 12  Și-a încordat arcul, și m-a pus țintă săgeții Lui.

 13  În rărunchi mi-a înfipt săgețile din tolba Lui.

 14  Am ajuns de râsul poporului meu, și toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.

 15  M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.

 16  Mi-a sfărâmat dinții cu pietre, m-a acoperit cu cenușă.

 17  Mi-ai luat pacea, și nu mai cunosc fericirea.

 18  Și am zis: „S-a dus puterea mea de viață, și nu mai am nicio nădejde în Domnul.”

 19  „Gândește-Te la necazul și suferința mea, la pelin și la otravă!”

 20  Când își aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.

 21  Iată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde:

 22  Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,

 23  ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!

 24  „Domnul este partea mea de moștenire,” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.

 25  Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.

 26  Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.

 27  Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui.

 28  Să stea singur și să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;

 29  să-și umple gura cu țărână, și să nu-și piardă nădejdea;

 30  să dea obrazul celui ce-l lovește, și să se sature de ocări.

 31  Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.

 32  Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare:

 33  căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.

 34  Când se calcă în picioarele toți prinșii de război ai unei țări,

 35  când se calcă dreptatea omenească în fața Celui Prea Înalt,

 36  când este nedreptățit un om în pricina lui, nu vede Domnul?

 37  Cine a spus și s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?

 38  Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul și binele?

 39  De ce să se plângă omul cât trăiește? Ficare să se plângă mai bine de păcatele lui!

 40  Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, și să ne întoarcem la Domnul.

 41  Să ne înălțăm și inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:

 42  „Am păcătuit, am fost îndărătnici, și nu ne-ai iertat!”

 43  În mânia Ta, Te-ai ascuns, și ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.

 44  Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.

 45  Ne-ai făcut de batjocură și de ocară printre popoare.

 46  Toți vrăjmașii noștri deschid gura împotriva noastră.

 47  De groază și de groapă am avut parte, de prăpăd și pustiire.

 48  Șuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.

 49  Mi se topește ochiul în lacrimi, necurmat și fără răgaz,

 50  până ce Domnul va privi din cer și va vedea.

 51  Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetății mele.

 52  Cei ce mă urăsc fără temei, m-au gonit ca pe o pasăre.

 53  Voiau să-mi nimicească viața într-o groapă, și au aruncat cu pietre în mine.

 54  Mi-au năvălit apele peste cap și ziceam: „Sunt pierdut!”

 55  Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.

 56  Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ți astupa urechea la suspinurile și strigătele mele.”

 57  În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat, și ai zis: „Nu te teme!”

 58  Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viața!

 59  Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.

 60  Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.

 61  Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,

 62  cuvântările potrivnicilor mei, și planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.

 63  Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.

 64  Răsplătește-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!

 65  Împietrește-le inima, și aruncă blestemul Tău împotriva lor!

 66  Urmărește-i, în mânia Ta, și șterge-i de sub ceruri, Doamne!”