1  Vai! cum s-a înegrit aurul, și cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sfântului Locaș pe la toate colțurile ulițelor!

 2  Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altă dată, cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ, și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!

 3  Chiar și șacalii își apleacă țâța, și dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții din pustie.

 4  Limba sugătorului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.

 5  Cei ce se hrăneau cu bucate alese, leșină pe ulițe. Cei ce fuseseră crescuți crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!

 6  Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.

 7  Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.

 8  Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea; așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.

 9  Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame, care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!

 10  Femeile, cu toată mila lor, își fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.

 11  Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile.

 12  Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l împresura, are să intre pe porțile Ierusalimului.

 13  Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!

 14  Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge, așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.

 15  „Depărtați-vă, necuraților!” li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!” Când fugeau pribegind încoace și încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”

 16  În mânia Lui Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.

 17  Și acolo ni se sfârșeau ochii, și așteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuși nu ne-a izbăvit.

 18  Ne pândeau pașii, ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre; ni se apropia sfârșitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfârșitul!

 19  Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munți, și ne-au pândit în pustie.

 20  Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”

 21  „Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului, care louiește în țara Uț! Dar și la tine va trece potirul, și tu te vei îmbăta, și te vei dezgoli!

 22  Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea; și îți va da pe față păcatele.”