Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Proverbe 20

PROVERBELE (PILDELE) LUI SOLOMON. CAPITOLUL 20.

 1  Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept. –

 2  Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuiește împotriva sa însuși. –

 3  Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. –

 4  Toamna, leneșul nu ară; la secerat, ar vea să strângă roade, dar nu este nimic! –

 5  Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput știe să scoată din ele. –

 6  Mulți oameni își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? –

 7  Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! –

 8  Împăratul, care șade pe scaunul de domnie al dreptății, risipește orice rău cu privirea lui. –

 9  Cine poate zice: „Mi-am curățit inima, sunt curat de păcatul meu”? –

 10  Două feluri de greutăți și două feluri de măsuri, sunt o scârbă înaintea Domnului. –

 11  Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană. –

 12  Urechea care aude, și ochiul care vede, și pe una și pe celălalt, Domnul le-a făcut. –

 13  Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, și te vei sătura de pâine. –

 14  „Rău! Rău!” zice cumpărătorul, și plecând, se fericește. –

 15  Este aur și sunt multe mărgăritare; dar buzele înțelepte sunt un lucru scump. –

 16  Ia-i haina, căci s-a pus chezaș pentru altul; și ține-l zălog pentru alții. –

 17  pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș. –

 18  Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuință. –

 19  Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucrurile ascunse; și cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci. –

 20  Dacă cineva blestemă pe tatăl său și pe mamă-sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. –

 21  O moștenire repede câștigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârșit. –

 22  Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduiește în Domnul, și El te va ajuta. –

 23  Domnul urăște două feluri de greutăți, și cântarul mincinos nu este un lucru bun. –

 24  Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? –

 25  Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință sfântă, și abia după ce a făcut juruința să se gândească. –

 26  Un împărat înțelept vântură pe cei răi, și trece cu roata peste ei. –

 27  Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. –

 28  Bunătatea și credincioșia păzesc pe împărat, și el își întărește scaunul de domnie prin bunătate. –

 29  Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. –

 30  Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile și vânătăile până la rană. –