Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 11

Către mai marele cântăreților. Făcut de David.

 1  La Domnul găsesc scăpare! Cum puteți să-mi spuneți: „Fugi în munții voștri, ca o pasăre?”

 2  Căci iată că cei răi încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată.

 3  Și când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?

 4  Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, și ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.

 5  Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăște pe cel rău și pe cel ce iubește silnicia.

 6  Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.

 7  Căci Domnul este drept, iubește dreptatea, și cei neprihăniți privesc Fața Lui.