Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 119

 1  Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!

 2  Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor,

 3  care nu săvârșesc nicio nelegiuire, și umblă în căile Lui!

 4  Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie.

 5  O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!

 6  Atunci nu voi roși de rușine, la vederea tuturor poruncilor Tale!

 7  Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăța legile dreptății Tale.

 8  Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!

 9  Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.

 10  Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.

 11  Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

 12  Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învață-mă orânduirile Tale!

 13  Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale.

 14  Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.

 15  Mă gândesc adânc la poruncile Tale, și cărările Tale le am sub ochi.

 16  Mă desfătez în orânduirile Tale, și nu uit Cuvântul Tău.

 17  Fă bine robului Tău, ca să trăiesc și să păzesc Cuvântul Tău!

 18  Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!

 19  Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale!

 20  Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile tale.

 21  Tu mustri pe cei îngâmfați, pe blestemații aceștia, care se rătăcesc de la poruncile Tale.

 22  Ridică de peste mine ocara și disprețul! Căci păzesc învățăturile Tale.

 23  Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea: robul tău cugetă adânc la orânduirile Tale.

 24  Învățăturile Tale sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei.

 25  Sufletul meu este lipit de țărână: înviorează-mă, după făgăduința Ta!

 26  Eu îmi istorisesc căile, și Tu mă asculți: învață-mă orânduirile Tale!

 27  Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.

 28  Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după Cuvântul Tău!

 29  Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine, și dă-mi îndurarea ta, ca să urmez Legea Ta!

 30  Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.

 31  Mă țin de învățăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de rușine!

 32  Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoți inima la larg.

 33  Învață-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o țin până în sfârșit!

 34  Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s-o țin din toată inima mea!

 35  Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.

 36  Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale, și nu spre câștig!

 37  Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte, înviorează-mă în calea Ta!

 38  Împlinește-Ți făgăduința față de robul Tău, făgăduința făcută pentru cei ce se tem de Tine!

 39  Depărtează de la mine ocara de care mă tem! Căci judecățile Tale sunt pline de bunătate.

 40  Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!

 41  Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduința Ta!

 42  Și atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocorește, căci mă încred în Cuvântul Tău.

 43  Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecățile Tale.

 44  Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna și pe vecie.

 45  Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.

 46  Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților, și nu-mi va roși obrazul.

 47  Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc.

 48  Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, și vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.

 49  Adu-Ți aminte de făgăduința dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!

 50  Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață.

 51  Niște îngâmfați mi-aruncă batjocuri; totuși eu nu mă abat de la Legea Ta.

 52  Mă gândesc la judecățile Tale de odinioară, Doamne, și mă mângâi.

 53  M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta.

 54  Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.

 55  Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, și păzesc Legea Ta.

 56  Așa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.

 57  Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale.

 58  Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduința Ta!

 59  Mă gândesc la căile mele, și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale.

 60  Mă grăbesc, și nu preget să păzesc poruncile Tale.

 61  Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta.

 62  Mă scol la miezul nopții să Te laud pentru judecățile Tale cele drepte.

 63  Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine, și cu cei ce păzesc poruncile Tale.

 64  Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învață-mă orânduirile Tale!

 65  Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduința Ta.

 66  Învață-mă să am înțelegere și pricepere, căci cred în poruncile Tale.

 67  Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău.

 68  Tu ești bun și binefăcător: învață-mă orânduirile tale!

 69  Niște îngâmfați urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.

 70  Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea: dar eu mă desfătez în Legea Ta.

 71  Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.

 72  Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur și de argint.

 73  Mâinile Tale m-au făcut, și m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăț poruncile Tale!

 74  Cei ce se tem de Tine mă văd și se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduințele Tale.

 75  Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte: din credincioșie m-ai smerit.

 76  Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâierea, cum ai făgăduit robului Tău!

 77  Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.

 78  Să fie înfruntați îngâmfații care mă asupresc fără temei! Căci eu mă gândesc adânc la poruncile Tale.

 79  Să se întoarcă la mine, cei ce se tem de Tine, și cei ce cunosc învățăturile Tale!

 80  Inima să-mi fie neîmpărțită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de rușine!

 81  Îmi tânjește sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduința Ta.

 82  Mi se topesc ochii după făgăduința Ta, și zic: „Când mă vei mângâia?”

 83  Căci am ajuns ca un burduf pus în fum; totuși nu uit orânduirile Tale.

 84  Care este numărul zilelor robului Tău? Când vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?

 85  Niște îngâmfați sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea ta.

 86  Toate poruncile tale nu sunt decât credincioșie; ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!

 87  Gata, gata să mă doboare și să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale.

 88  Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învățăturile gurii Tale!

 89  Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri.

 90  Credincioșia ta ține din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, și el rămâne tare.

 91  După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îți sunt supuse.

 92  Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aș fi pierit în ticăloșia mea.

 93  Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.

 94  Al Tău sunt: mântuiește-mă! Căci caut poruncile Tale.

 95  Niște răi mă așteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învățăturile Tale.

 96  Văd că tot ce este desăvârșit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.

 97  Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.

 98  Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât vrăjmașii mei, căci totdeauna le am cu mine.

 99  Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.

 100  Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.

 101  Îmi țin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.

 102  Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveți.

 103  Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!

 104  Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.

 105  Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

 106  Jur, – și mă voi ține de jurământ, – că voi păzi legile Tale cele drepte.

 107  Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău!

 108  Primește, Doamne, simțămintele pe care le spune gura mea, și învață-mă legile Tale!

 109  Viața îmi este necurmat în primejdie, și totuși nu uit Legea Ta.

 110  Niște răi îmi întind curse, dar eu nu mă rătăcesc de la poruncile Tale.

 111  Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele.

 112  Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna și până la sfârșit.

 113  Urăsc pe oamenii nehotărâți, dar iubesc Legea Ta.

 114  Tu ești adăpostul și scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduința Ta.

 115  Depărtați-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!

 116  Sprijinește-mă, după făgăduința Ta, ca să trăiesc, și nu mă lăsa de rușine în nădejdea mea!

 117  Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat, și să mă veselesc neîncetat de orânduirile Tale!

 118  Tu disprețuiești pe toți cei ce se depărtează de orânduirile Tale, căci înșelătoria lor este zadarnică.

 119  Ca spuma iei pe toți cei răi de pe pământ: de aceea eu iubesc învățăturile Tale.

 120  Mi se înfioară carnea de frica Ta, și mă tem de judecățile Tale.

 121  Păzesc legea și dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!

 122  Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău, și nu mă lăsa apăsat de niște îngâmfați!

 123  Mi se topesc ochii după mântuirea Ta, și după făgăduința Ta cea dreaptă.

 124  Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta, și învață-mă orânduirile Tale!

 125  Eu sunt robul tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învățăturile Tale.

 126  Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.

 127  De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat:

 128  De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, și urăsc orice cale a minciunii.

 129  Învățăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzește sufletul meu.

 130  Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

 131  Deschid gura și oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.

 132  Întoarce-Ți Fața spre mine, și ai milă de mine, după obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău!

 133  Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău, și nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!

 134  Izbăvește-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale!

 135  Fă să strălucească Fața Ta peste robul Tău, și învață-mă orânduirile Tale!

 136  Ochii îmi varsă șiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită.

 137  Tu ești drept, Doamne, și judecățile Tale sunt fără prihană.

 138  Tu Îți întemeiezi învățăturile pe dreptate, și pe cea mai mare credincioșie.

 139  Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale.

 140  Cuvântul Tău este cu totul încercat, și robul Tău îl iubește.

 141  Sunt mic și disprețuit, dar nu uit poruncile Tale.

 142  Dreptatea Ta este o dreptate veșnică, și Legea Ta este adevărul.

 143  Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.

 144  Învățăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!

 145  Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale.

 146  Te chem: mântuiește-mă, ca să păzesc învățăturile Tale!

 147  O iau înaintea zorilor și strig; nădăjduiesc în făgăduințele Tale.

 148  O iau înaintea străjilor de noapte, și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău.

 149  Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata ta!

 150  Se apropie cei ce urmăresc mișelia, și se depărtează de Legea Ta.

 151  Dar Tu ești aproape, Doamne, și toate poruncile Tale sunt adevărul.

 152  De multă vreme știu din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru totdeauna.

 153  Vezi-mi ticăloșia, și izbăvește-mă, căci nu uit Legea Ta.

 154  Apără-mi pricina, și răscumpără-mă, înviorează-mă după făgăduința Ta.

 155  Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale.

 156  Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecățile Tale!

 157  Mulți sunt prigonitorii și potrivnicii mei, dar nu mă depărtez de învățăturile Tale.

 158  Văd cu scârbă pe cei necredincioși Ție, care nu păzesc Cuvântul Tău.

 159  Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta!

 160  Temelia Cuvântului Tău este adevărul, și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice.

 161  Niște voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale.

 162  Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găsește o mare pradă.

 163  Urăsc și nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta.

 164  De șapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.

 165  Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, și nu li se întâmplă nicio nenorocire.

 166  Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, și împlinesc poruncile Tale.

 167  Sufletul meu ține învățăturile Tale, și le iubesc mult de tot!

 168  Păzesc poruncile și învățăturile Tale, căci toate căile mele sunt înaintea Ta.

 169  Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduința Ta.

 170  Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăvește-mă, după făgăduința Ta!

 171  Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveți orânduirile Tale!

 172  Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!

 173  Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, căci am ales poruncile Tale.

 174  Suspin după mântuirea Ta, Doamne, și Legea Ta este desfătarea mea.

 175  Să-mi trăiască sufletul și să Te laude, și judecățile Tale să mă sprijinească!

 176  Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.