Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 30

Un psalm. O cântare pentru sfințirea Casei Domnului, făcută de David.

 1  Te înalț, Doamne, căci m-ai ridicat, și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de mine.

 2  Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m-ai vindecat.

 3  Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuința morților, Tu m-ai adus la viață din mijlocul celor ce se coboară în groapă.

 4  Cântați Domnului, voi cei iubiți de El, măriți prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!

 5  Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața: seara vine plânsul, iar dimineața veselia.

 6  Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”

 7  Doamne, prin bunăvoința Ta mă așezasei pe un munte tare... dar Ți-ai ascuns Fața, și m-am tulburat.

 8  Doamne, eu am strigat către tine, și m-am rugat Domnului, zicând:

 9  „Ce vei câștiga dacă-mi verși sângele, și mă cobori în groapă? Poate să Te laude țărâna? Poate ea să vestească credincioșia Ta?

 10  Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!” –

 11  Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale, și m-ai încins cu bucurie,

 12  pentru ca inima mea să-Ți cânte, și să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!