Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 36

Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David, robul Domnului.

 1  Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.”

 2  Căci se măgulește singur în ochii lui, ca să-și desăvârșească fărădelegea, ca să-și potolească ura.

 3  Cuvintele gurii lui sunt mincinoase și înșelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înțelepciune și să facă binele.

 4  În așternutul lui se gândește la răutate, stă pe o cale care nu este bună, și nu urăște răul.

 5  Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, și credincioșia Ta până la nori.

 6  Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu, și judecățile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijinești pe oameni și pe dobitoace!

 7  Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

 8  Se satură de belșugul Casei Tale, și-i adăpi din șuvoiul desfătărilor Tale.

 9  Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta vedem lumina.

 10  Întinde-Ți și mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, și dreptatea peste cei cu inima neprihănită!

 11  Să nu m-ajungă piciorul celui mândru, și să nu mă pună pe fugă mâna celor răi.

 12  Cei ce fac fărădelegea au și început să cadă; sunt răsturnați, și nu pot să se mai scoale.