Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 45

Către mai marele cântăreților. De cântat cum se cântă: „Crinii”. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare. O cântare de dragoste.

 1  Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!

 2  Tu ești cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.

 3  Războinic viteaz, încinge-ți sabia, – podoaba și slava,

 4  da, slava Ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândețea și neprihănirea, și dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!

 5  Săgețile tale sunt ascuțite: sub tine vor cădea popoare, și săgețile tale vor străpunge inima vrăjmașilor împăratului.

 6  Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veșnic; toiagul de domnie al împărăției Tale este un toiag de dreptate.

 7  Tu iubești neprihănirea, și urăști răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarășii Tăi de slujbă.

 8  Smirna, aloia și casia îți umplu de miros plăcut toate veșmintele; în casele tale împărătești de fildeș te înveselesc instrumentele cu coarde.

 9  Printre prea iubitele tale sunt fete de împărați; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.

 10  Ascultă, fiică, vezi și pleacă-ți urechea; uită pe poporul tău și casa tatălui tău!

 11  Și atunci împăratul îți va pofti frumusețea. Și fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.

 12  Și fiica Tirului, și cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoința ta.

 13  Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărătești; ea poartă o haină țesută cu aur.

 14  Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, și urmată de fete, însoțitoarele ei, care sunt aduse la tine.

 15  Ele sunt duse în mijlocul bucuriei și veseliei, și intră în casa împăratului.

 16  Copiii tăi vor lua locul părinților tăi; îi vei pune domni în toată țara.

 17  Din neam în neam îți voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.