1  Pentru ce te fălești cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.

 2  Limba ta nu născocește decât răutate, ca un brici ascuțit, viclean ce ești!

 3  Tu iubești mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. –

 4  Tu iubești numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare!

 5  De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca și te va ridica din cortul tău, și te va desrădăcina din pământul celor vii. –

 6  Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, și vor râde de el, zicând:

 7  „Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogățiile lui cele mari, și se bizuia pe răutatea lui.”

 8  Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.

 9  Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; și, în fața copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.