Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 74

O cântare a lui Asaf.

 1  Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii pe turma pășunii Tale?

 2  Adu-Ți aminte de poporul Tău, pe care l-ai câștigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminție a moștenirii Tale! Adu-Ți aminte de muntele Sionului, unde Îți aveai locuința;

 3  îndreaptă-Ți pașii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmașul a pustiit totul în locașul Tău cel sfânt.

 4  Potrivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; și-au pus semnele lor drept semne.

 5  Parcă erau niște oameni, care ridică toporul într-o pădure deasă:

 6  în curând au sfărâmat toate podoabele săpate, cu lovituri de securi și ciocane.

 7  Au pus foc sfântului Tău locaș; au dărâmat și au pângărit locuința Numelui Tău.

 8  Ei ziceau în inima lor: „Să-i prăpădim pe toți!” Au ars toate locurile sfinte din țară.

 9  Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun prooroc, și nu mai este nimeni printre noi, care să știe până când...

 10  Până când, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, și va nesocoti vrăjmașul fără curmare Numele Tău?

 11  Pentru ce Îți tragi înapoi mâna și dreapta Ta? Scoate-o din sân și nimicește-i!

 12  Totuși, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei țări.

 13  Tu ai despărțit marea cu puterea Ta, ai sfărâmat capetele balaurilor din ape;

 14  ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să-l mănince fiarele din pustie.

 15  Ai făcut să țâșnească izvoare în pâraie, ai uscat râuri, care nu seacă.

 16  A Ta este ziua, a Ta este și noaptea; Tu ai așezat lumina și soarele.

 17  Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara și iarna.

 18  Adu-Ți aminte, Doamne, că vrăjmașul Te batjocorește, și un popor nechibzuit hulește Numele Tău!

 19  Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, și nu uita pe vecie viața nenorociților Tăi!

 20  Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din țară sunt pline de bârloage de tâlhari.

 21  Să nu se întoarcă rușinat cel apăsat, ci nenorocitul și săracul să laude Numele Tău!

 22  Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ți pricina! Adu-Ți aminte de ocările, pe care Ți le aruncă în fiecare zi cel fără minte!

 23  Nu uita strigătele potrivnicilor Tăi, zarva care crește necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!