Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 82

Un psalm al lui Asaf.

 1  Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.

 2  „Până când veți judeca strâmb, și veți căuta la fața celor răi?

 3  Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenorocitului și săracului,

 4  Scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi.”

 5  Dar ei nu vor să știe de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului.

 6  Eu am zis: „Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui Prea Înalt.

 7  Însă veți muri ca niște oameni, veți cădea ca un domnitor oarecare.” –

 8  Scoală-Te, Dumnezeule, și judecă pământul! Căci toate neamurile sunt ale Tale.