Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Psalmul 98

Un psalm.

 1  Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.

 2  Domnul Și-a arătat mântuirea, Și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.

 3  Și-a adus aminte de bunătatea și credincioșia Lui față de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.

 4  Strigați către Domnul cu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului! Chiuiți, strigați, și cântați laude!

 5  Cântați Domnului cu arfa, cu arfa și cu cântece din gură!

 6  Cu trâmbițe și sunete din corn, strigați de bucurie înaintea Împăratului, Domnului!

 7  Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea și cei ce locuiesc pe ea,

 8  să bată din palme râurile, să strige de bucurie toți munții

 9  înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate, și popoarele cu nepărtinire.