Glosar

Calvin, Jean

1509-1564

Francezul elvețian Jean Calvin a fost unul din giganții reformei protestante. Doctrina lui Calvin, numită calvinism, era apropiată de a lui Luther în esență („Sola Scriptura”), dar diferită în privințe pe care unii le-ar numi esențiale.

Pregătit să devină preot în Franța, Calvin a fot deturnat de tatăl său ca să studieze dreptul. În 1532 devine doctor în drept la Universitatea din Orléans. Curând însă adoptă principiile Reformei, pe care începe să le propage la Paris. În 1534, în urma persecuțiilor suferite de hughenoți, este nevoit să părăsească Franța.

Calvin se stabilește definitiv la Geneva, unde este numit profesor de teologie.

A publicat mult, dar principala sa operă rămâne Instituțiile (învățăturile) religiei creștine (Institutio christianae religionis) – un manual pentru creștinul reformat, care este publicat și folosit extensiv și astăzi.

Calvin a sperat că această lucrare va explica așa de bine credința reformată, încât persecuția împotriva protestanților din Franța va înceta. Dar protestanții au continuat sa fie vânați și executați în Franța. Calvin și colegii lui trebuiau să se întâlnească în secret.

În ultima parte a vieții, Calvin a guvernat Geneva, instituind un regim teocratic strict, reflectare a propriului temperament.

Extrem de capabil intelectual, Calvin era de o personalitate intransigentă, ușor de remarcat nu doar în deciziile sale de cârmuitor, dar și în conceptele de bază ale calvinismului. Astfel, calviniștii scot în evidență faptul că omul este neajutorat în starea sa de păcat și nu va căuta în mod natural să Îl cunoască pe Dumnezeu, până când Dumnezeu, în har, îl va îndemna la aceasta, un concept determinist*. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor, respingând astfel complet doctrina despre liberul arbitru. Calvinismul mai afirmă că Dumnezeu nu va eșua în împlinirea lucrării Sale în cei aleși, dar și că Dumnezeu își protejează sfinții de la cădere. Asemenea concepte sunt mai complexe decât putem rezuma aici. Dar vom menționa că dau naștere la diferențe de doctrină în bisericile evanghelice, pe care unii le consideră ireconciliabile (v. Determinism și indeterminism).

Calvinismul a devenit religia majorității populației în Scoția, Olanda și nordul Germaniei. Majoritatea coloniștilor de pe coasta atlantică americană erau calviniști, inclusiv puritanii și coloniștii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calviniști olandezi (deși unii erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuți sub numele de Afrikaans.

Jean Calvin a murit la 27 mai 1564 și a fost îngropat într-un mormânt simplu și anonim, într-o parte a Genevei, așa cum a cerut el.

————————