Scrisoare către un ateu
Cunosc pe cineva care e ateu. Nu crede nici în rai, nici în iad. Crede însă, din toată inima, în știința oamenilor. Și e convins pentru totdeauna. Eu i-am scris o scrisoare, în cuvintele lui, în convingerile lui, fără să mă abat nici la stânga nici la dreapta de la ce crede el. Dar de ce, n-o să-i facă plăcere? Doar n-am greșit nimic, sunt „corect politic”, cum îi place lui. N-am putut să mă abțin... iat-o:
Echipa mea de fotbal a jucat prost. Tot meciul s-au îngrămădit în careu. Era 0-0, când în ultimul minut adversarii și-au dat autogol. Rezultatul contează. Povestea asta s-a repetat: ce norocoși! Așa au ajuns ei la campionatul mondial, și chiar în finală, unde au jucat prost de tot. Era 0-0, când în ultimul minut, adversarii, timorați de ce știau că se mai întâmplase, și-au dat autogol. Rezultatul final contează.
Așa și cu viața omului pe pământ: rezultatul contează. Viața are un singur rezultat final: moartea. Omul deci trăiește cu un singur scop: să moară. Chiar dacă nu recunoaște, făcându-și iluzii, totuși se îndreaptă inexorabil către un rezultat final cert.
Ce mai contează pentru „muieți-s posmagii” (acela al lui Creangă) că nu a făcut nimic toată viața? A murit și el la fel ca alții mai buni ca el, toți putrezesc la fel. Cu ce-l mai încălzește pe Einstein teoria acum, că putrezește cot la cot cu celălalt, unde e frig... Dac-ar mai avea doar puțină minte (dar nu mai are), sau doar puțină viață (dar nu mai are), ar da din mână a lehamite: „Degeaba... toate au fost degeaba... și eu cu ce m-am ales... ce n-aș da să mai deschid ochii, sau să mai miros aerul măcar...” (dar nu se poate). Rezultatul final al meciului, și pentru unul și pentru altul, este identic. Viața lui Einstein (în ce îl privește pe el, nu pe alții) are același rezultat – exact același rezultat – ca și viața celuilalt. Leneșul lui Creangă, dac-ar putea, dar nu mai are cum, ar fi mândru: viața lui a dus către aceeași finalitate ca și viața marelui om de știință Albert Einstein. Repet, spun aceasta despre Einstein mortul, nu mă refer la efectele vieții lui asupra altora (încă vii). De fapt, ce mai contează „efectele” când tu ai pierdut totul, ochii ți-au putrezit în găvane, și mintea în țeastă?
Țărână ești, și n-ar putea țărâna să contrazică pe cineva: „Nu nu, nu e chiar așa, eu am făcut automatica, am făcut...” Nu merge. Și până la urmă, n-a fost decât o clipă în veșnicie. Și cu ea și fără ea... Ce ți-o fi trebuit tot chinul vieții pe pământ? Tu și leneșul ați luat aceeași notă la campionatul mondial al vieții.
În ce te privește – pe tine, nu pe alții – rezultatul final contează. Nu e păcat? Noi am fi vrut să-l facem pe Einstein președinte pe undeva, și el s-a dus cu leneșul lui Creangă, pe sub pământ, de nici nu vreau să mă gândesc domnule, ce idee...
Ba chiar, cine mai știe de tine după ce au trecut anii? Poate poți să-mi spui cine era stră-stră-stră-străbunicul tău? Nu știi nimic, și nici că ți-ar păsa de el. Și totuși e strămoșul tău. Și dacă tu urmașul lui nu știi nimic, ce să mai spunem de alții? Nimeni nu mai știe nimic de el, nimănui nu-i pasă. O fi trăit degeaba? A trăit prin secolul al XIX-lea, relativ recent: mergea cu trenul, făcea fotografii... Poate că era onorabil, nu contează oricum, că e pierdut în uitare pentru totdeauna. Și chiar dacă n-ar fi, el mortul tot pierdut e, că nu mai știe nimic, minte nu mai are (deloc), că i-a putrezit creierul (de tot). Să lăsăm doar să treacă puțin timp, și vei fi și tu ca strămoșul acela recent al tău, de care nu mai știe nimeni nimic.
Așadar, dacă joci bine sau prost meciul, sau chiar prost de tot, totuna e. Și chiar dacă trăiești sau nu trăiești, în ce te privește, totuna e până la urmă. Pentru că dacă n-ai fi trăit deloc pe pământ, cui îi pasă? Sau dacă te-au uitat toți, până la ultimul, cui îi pasă? Nici ție nu-ți pasă de strămoșul acela recent al tău. Nu cumva era mai bine să nu te fi născut deloc, nu mai aveai grija asta acum. De fapt, nu mai erai nimic. Ba chiar, n-o să mai fii nimic oricum, chiar dacă ai trăit – ca un accident de combinații chimice. Ai trăit deci degeaba...
Nu nu, ai zice repede, ba mai contează și cum trăiește omul pe pământ! Pentru cine? Pentru mama? Pentru cunoștințe? Pentru copiii tăi? Toți aceștia se pierd în negura timpului la fel cum te vei pierde tu însuți: curând.
Ești, cum s-ar spune, muribund (rezultatul tău final este moartea) și neputincios (n-ai nici o șansă la un scor mai bun). Și dacă te gândești cumva că toți oamenii sunt ca tine, cu ce te încălzește? În plus, nu poți fi chiar sigur, despre unii, de lucrul acesta. Iar dacă idolii tăi, oamenii de știință, sunt muribunzi și neputincioși ei înșiși, ce vrei tu cu dumnezeii aceștia ai tăi, dacă sunt muribunzi și neputincioși?
Dacă-ți e voia, tu care ești un ateu bun, răspunde-mi te rog la scrisoare. E ceva absurd în ce spun? Doar n-o fi toată omenirea nebună...
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆