Secolul al XIX-lea (partea a VI-a)
Niciodată în istoria oamenilor nu s-au îmbrăcat femeile atât de dezbrăcate. Dar cum era oare în secolul al XIX-lea? Și de ce.
Atunci în secolul al XIX-lea, femeile purtau rochii lungi închise până la gât. Costul hainelor era ridicat, de spălat se spălau manual, cu efort, și totuși femeile pionierilor americani umblau în urma căruțelor, în praf sau noroi, tot așa: rochii lungi, închise până la gât. De ce oare? Pentru că era rușine altfel. Nimeni nu purta atunci rochii scurte, nici pantaloni ciorap, nici nu își dezgolea vreo femeie pieptul, nici nu se îmbrăcau să pună în evidență forme în mod necuviincios. Din contră, formele trupului trebuiau ascunse, pentru că era rușine altfel. Îmbrăcămintea era făcută în așa fel ca formele trupului să fie ascunse. Altă lume.
E oficial: fără rușine!
Cu cei de azi, oamenii, și mai ales femeile, s-a pierdut rușinea de tot; în schimb, domnește nesimțirea; iar înțelepții lor te învață să te „eliberezi” de rușine, sau vină. Pentru că unii încă mai simt rușine, sau vină, e în sângele omului. Dar societatea te vrea de partea ei, începând cu copiii mici de tot care se uită la televizor, și până la înțeleptul psiholog care ne învață să ne eliberăm de rușine sau vină, ca să fim „liberi”, fără rușine.
Oamenii aceștia știu bine că Biblia e în întregime opusă doctrinei lor; de aceea este Biblia dușmanul lor cel mai mare. Iată, ei ne promit că ne eliberează de rușine; dar libertatea noastră vine de la Isus Domnul, care ne eliberează din jugul păcatului. Așadar păcatul a luat prilejul și acum, cum a făcut† și cu Legea, să aducă altceva în locul sfintei libertăți de la Dumnezeu, înlocuind-o.
Spunea Domnul:
28 Dar Eu vă spun că orișicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. †
Greu ar fi să-și închipuie cineva că femeia aceea ar fi îmbrăcată cuviincios†. Ci dacă acela „se uită la o femeie, ca s-o poftească”, atunci e mai probabil că femeia aceea e „îmbrăcată ca o curv㔆, cum zice Solomon. Atâta doar că femeia astăzi se îmbracă așa fără nici o remușcare, fie ea curvă sau nu, măritată sau nu. Făcând așa, ajunge nu doar prilej de păcătuire, dar și duce pe altul în păcat săvârșindu-l, chiar fără să știe (”a și preacurvit cu ea”, adică a săvârșit păcatul).
„Nu e treaba mea!”
Și dacă dânsa duce pe altul în păcat fără să știe, ar răspunde repede, „Nu e treaba mea!” Ba e. Pentru că e îmbrăcată ca o curvă, să prindă în cursă un suflet.
Acum să vedem ce spune Domnul de cineva care duce în păcat pe un credincios:
6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, și să fie înecat în adâncul mării. †
Așa și pentru femeia aceea. Aș vrea să mai spun acum că cele scrise aici vin de la Domnul Dumnezeu, nu de la vreun om. Și nimeni nu vrea să sperie pe nimeni. Dar băgați de seamă. Lucrurile acestea sună drastic, ar putea să apuce pe cineva spaimele. Și totuși, tot adevărate rămân. Măcar dacă s-ar pocăi un suflet din spaima aceasta (de fapt, de aceea a și venit Isus, să ne mântuiască).
Era la mânăstirea Antim. Vorbea un călugăr. Lumea se înghesuia să-l înregistreze. Am stat să-l ascult. Zicea, „Ah, nu mai poți să ieși pe stradă, că e plin de cururi și țâțe! Ptiu! Ptiu!” într-o românească neaoșă sadea. Mânăstirea aceea este în centrul Bucureștiului.
„Plecăm în concediu la mare!”
Cel mai obișnuit lucru pe care îl poți auzi în România: „plecăm în concediu la mare”. Toată lumea vrea la mare.
Pe plajă la Mamaia: „Aaa, domnul inginer! Nu se poate... Veniți să vă fac cunoștință cu doamna directoare de la școala... etc.” Domnul inginer cel dezbrăcat se apleacă respectuos să sărute mâna, aruncând pe furiș o privire nu tocmai decentă. Doamna directoare cea dezbrăcată, care observase, zâmbea cu toți dinții.
Oare și în secolul al XIX-lea se duceau oamenii la mare? Erau trenuri. Se duceau unii, care aveau bani. Dar știți cum stăteau pe plajă? Îmbrăcați! Se jucau jocuri. Ce-i drept însă, apăruseră și așa-zisele „costume de baie”, care se numeau „costume” în mod îndreptățit, pentru că acopereau corpul aproape în întregime.
De acolo vine și denumirea de „costum” de baie astăzi, deși n-au mai rămas din el decât niște fire. Oamenii se dezgolesc toți, încinși de soare și de pofte, într-un desfrâu general.
Venise în concediu cu nevasta și copiii. Stă pe nisip în picioare, lângă prosop, și se uită. Se uită în stânga, se uită în dreapta. La ce se uită? Nu se mai satură. Nu se mai termină. După concediu, acasă, e mâncat de pofte. Își pierduse liniștea.
Ar fi de folos acum să ne întoarcem puțin la strămoșul părinte al nostru al tuturor, patriarhul Noe. Dumnezeu a lăsat un singur om după potop, din care noi toți să ne tragem: Noe, și cei trei fii ai lui, care vin tot din el. Trecuse potopul, trecuseră anii în lipsuri mari, și pământul a dat iar rod. Noe a sădit o vie și a așteptat să rodească. A făcut vin. Ne putem închipui ce bucurie să guști vinul după atâta amar de vreme când n-ai avut nimic. Noe s-a închis la el în cort, a băut vin și s-a îmbătat.
Am auzit pe unii vorbind de acest lucru ca de o crimă de lezmaiestate: s-a îmbătat, păcătosul, și apoi a blestemat, vezi ce se întâmplă dacă bei? Eu, cel care scrie aici, nu cred că e bine să arunci cu piatra în alesul lui Dumnezeu. Nu de alta, dar vine o judecată. Teme-te.
Desigur, Noe era și el puțin fericit. Și avea tot dreptul. Dumnezeu a zâmbit văzându-l.
Acum se întâmplă prima spurcăciune de după potop. Ham a intrat în cortul tatălui său, care se dezgolise, și a îndrăznit să își coboare privirea asupra lui. Când s-a trezit Noe patriarhul, a decretat: este un lucru spurcat, demn de blestem. Așa a ajuns sub blestem o parte din omenire, blestemată de Noe: puterea patriarhilor era mare pe pământ, iar vorba lor era ascultată în ceruri (la fel Isaac, Iacov).
Care a fost deci prima spurcăciune pe pământ după potop? Un fiu netrebnic a văzut goliciunea tatălui său, fără să își fi ferit privirea, ba a spus și fraților lui afară. Repet: un fiu netrebnic a văzut goliciunea. Ce mare lucru, ar spune oamenii. Câte filme au văzut ei, toate cu ceva pornografie prin ele, n-ar pricepe ei nimic din sfințenia lui Dumnezeu. Și totuși, de sfințenia aceasta avem nevoie. Doar că, denaturați, nu o mai putem înțelege.
Faptul că aceasta a fost prima spurcăciune pe pământ după potop este semnificativ pentru silnicia în care trăiește omenirea azi. A fost semnul a ce avea să urmeze cu noua generație de oameni.
Era vară, și în curtea bisericii intră ca o vijelie pastorul prieten din Arad, care tocmai trecea prin București după ce fusese cu familia la mare. Vesel nevoie mare, era îmbrăcat doar în șort, cu bustul gol. Desigur, toți acolo la biserică erau îmbrăcați cum se cuvine, doar arădeanul nu simțea nicio jenă. Se obișnuise cu oameni dezbrăcați, cât de pastor era el.
Printre studentele venite la facultate din provincie, constănțencele erau mai predispuse la curvie (cu excepții, desigur), și singurele care știau să danseze ca în Occident. Dar de ce oare? Pentru că erau din Constanța, capitala plajelor și a discotecilor de pe litoral.
Despre picioarele acoperite ale preoților:
26 „Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ți se descopere goliciunea înaintea lui.”
42 „Fă-le izmene de in, ca să-și acopere goliciunea, de la brâu până la glezne.
43 Aaron și fiii lui le vor purta, când vor intra în cortul întâlnirii, sau când se vor apropia de altar, ca să facă slujba în locașul sfânt; astfel ei nu se vor face vinovați, și nu vor muri...” †
Deși preoții erau bărbați numai, niciodată o femeie, totuși goliciunea era strict interzisă: picioarele preoților trebuiau acoperite până jos la glezne. Altfel s-ar fi făcut vinovați și ar fi murit (versetul 43). Drept e, aici e vorba de locul sfânt. Dar vom pricepe mai bine pe Domnul acum.
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆