Ce este omul?
Dacă ar ști oamenii de știință ce este omul, ar trăi. Dar mor toți ca muștele, ei și bogații pământului la fel.
Două lucruri sunt importante (și chiar trei):
• Dumnezeu este duh†.
• Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Lui†.
În plus, cei în Hristos sunt copii† ai lui Dumnezeu. Și pentru că fiii sunt ai Lui, cum este El, Tatăl, așa sunt și ei. Omul deci este duh, numit în Biblie „duhul omului”:
1 ...Domnul, care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și a întocmit duhul omului din el.
11 În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?... †
Legat de duh este sufletul, într-o îmbinare inaccesibilă minții omenești. Cu greu am putea deosebi duhul de suflet. Și totuși, Pavel spune:
12 ...Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii. †
Pentru că duhul nu poate fi perceput de mintea omului, a venit Cuvântul, care este Hristos, să ne ajute puțin. Vom înțelege atât cât ne este dat, pas cu pas.
Este scris: „vă voi pregăti un loc”† (în ceruri) și „acolo unde sunt Eu, să fiți și voi”† (în ceruri) – cum deci va fi aceasta dacă unii au murit și nu mai au trup? Dar trupul este doar o locuință pentru om, în vreme ce omul este duh. Despre locuința aceasta care este trupul, să ascultăm câte ceva din Scripturi:
1 Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veșnică.
2 Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc,
3 negreșit dacă atunci când vom fi îmbrăcați nu vom fi găsiți dezbrăcați de el.
4 Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsați; nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghițit de viață.
13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă țin treji aducându-vă aminte;
14 căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.
15 Îmi voi da osteneala dar, ca, și după moartea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. †
Trupul este un cort, o casă, în care locuiește duhul. Când moare, omul și-a pierdut locuința aceasta, dar prin Hristos, va primi alta, veșnică – un trup ceresc, desăvârșit. Pavel vorbește (mai sus) de dorința noastră de a nu muri deloc trupește, împlinită celor vii la venirea Domnului.
Este mult mai ușor de înțeles pentru oameni când e vorba de suflet. De aceea, de multe ori Scriptura se referă la „suflet” pentru a simplifica lucrurile. Este desigur esențial să putem citi Scriptura ca pe o carte obișnuită, nu excesiv de complicată. De pildă,
21 ...„Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”
20 ...Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul.”
9 ...am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiați... †
Greu ar putea omul să deosebească duhul de suflet. De aceea, când citim „fă să se întoarcă sufletul copilului în el” vom înțelege și „fă să se întoarcă duhul copilului în el”. De altfel, este scris, „până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”†, ceea ce confirmă cele spuse. Să fi fost scris „până nu se întoarce sufletul la Dumnezeu”, am fi înțeles același lucru, ca în versetul 9 de mai sus.
Duhul este cel care determină ce este și ce face omul. Dacă omul vorbește, este duhul din el care îl conduce. Voința, dorința, etc. sunt supuse duhului.
Și sufletul, la rândul lui, este puternic influențat de duh. Interesant totuși, stările sufletești (ca veselia, tristețea, plânsul) nu reflectă în mod necesar un duh sfânt. Sunt oameni „sufletești” care nu sunt duhovnicești de loc. Închinarea la Dumnezeu, dacă e curată, e în duh†.
Scripturile se referă deseori la om ca fiind un suflet, cum de altfel se întâmplă și în vorbirea firească („Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt...”†) În cuvinte ca „sufletul care păcătuiește, acela va muri”† prin suflet vom înțelege om, iar prin moarte vom înțelege veșnicia în iazul de foc, unde vor fi munciți* veșnic. Pentru un astfel de destin nici nu există un cuvânt mai potrivit decât cuvântul moarte.
Am văzut deci că Dumnezeu este duh. Duhul este cel care a făcut tot ce este, inclusiv lumea materială. Duhul deci este totul, iar trupul este nimic:
63 „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață.” †
Musafiri nepoftiți
Acum, dacă locuința duhului este trupul, după cum într-o casă pot locui mai mulți oameni, tot așa trupul omului poate găzdui† mai multe duhuri (de draci). Duh de neputință†, de batjocură, de ghicire†, de ceartă†, și câte mai sunt cele rele pe pământ. Și după cum într-o casă pot intra și musafiri – poftiți sau nepoftiți – tot așa omul primește duhuri în vizită†, poftite sau nu. A pățit-o așa chiar Petru† („Înapoia Mea, Satano”). Pavel scrie și el despre un incident† similar, la masă cu iudeii. Și iarăși similar†, despre Iacov și Ioan: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!”
Dar dacă asemenea lucruri au fost spuse despre Petru, piatra† de temelie a bisericii, poate că ar trebui și noi să ne mai smerim puțin din mândria că suntem credincioși. E cu siguranță posibil, chiar și pentru un credincios, să rostească lucruri nepotrivite, împins de un duh străin.
Să remarcăm totuși, când omul este tare duhovnicește, și alert la orice ar putea fi nepotrivit, duhul rău nu se poate atinge de el, adică nu se poate atinge de acela în care locuiește cineva mai puternic (Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, de care dracii au o mare frică).
Cel necredincios însă, nu are nicio apărare.
Dar dacă a fost cineva primit de Hristos, a ucis omul vechi și s-a născut din Duhul Sfânt. Cu un astfel de om e altfel: dacă face binele, diavolul va fugi de la el†.
Scripturile se referă la om ca fiind duh
„Voi ați murit”† are înțeles duhovnicesc (moartea omului vechi din noi); aici nu este vorba, desigur, de moarte în trup. Nici nașterea din nou†, din Duhul lui Dumnezeu, nu are nicio legătură cu trupul. În Romani 6:6 este scris, „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El”†. Omul vechi a fost deci ucis, dar nu trupește. Să remarcăm deci cum scripturile se referă, fără ezitare, la om ca fiind duh.
În limba obișnuită cuvântul duh nu are același înțeles. Se spune „scrisă în duhul lui Eminescu” sau „ce om plin de duh” într-un înțeles simplist care este oglinda limitelor pe care cunoașterea umană le are în această privință. Omul obișnuit nu știe că el însuși e un duh; nici ce înseamnă duh în sens real, adică biblic, nu știe.
Duhurile lumii
Doctorul ar vrea să repare trupul, dacă poate, dar de duh nu se poate atinge. Psihiatria sau psihologia, dacă dau un sfat, poate e bun, sau poate nu, dar dacă e să vindece ceva, e pericol să facă mai mult rău decât bine în practică. Omul de știință nici măcar nu are noțiunea de duh, în sens real, de te și miri de unde mândria prostească a atâtor iluștri atei. Totuși prostia nu este la nivel intelectual, ci sunt ținuți cu capul în jos, sau în jug, de cine îi stăpânește, duhul rău care îi locuiește și îi conduce. N-o pot lua într-o direcție sau alta, dacă e logic, sau rațional, ci trebuie neapărat s-o țină așa cum îi mână duhul acela – nu se pot împotrivi (vezi evoluționismul, cel fără de specii intermediare, care nu poate fi abordat rațional la nivel academic, pentru că vei întâmpina o rezistență de netrecut, care sfidează rațiunea; acestea sunt duhuri necurate, care țin pe om în jug).
De aceea spunea Isus, „...dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.”†
Scripturile nu folosesc niciodată cuvântul duh metaforic, în sens lumesc. Ci, dacă se referă Scriptura la duh, acela este un duh adevărat. De pildă, dacă Ioan a venit „în duhul lui Ilie”†, aceasta înseamnă că Ioan este Ilie. Așadar, a venit Ilie, care s-a întrupat în copilul Elisavetei.
Încheiere
Așadar, cine este Viorel? Un duh. Dar Mihai? Un alt duh. Totuși, dacă și Viorel și Mihai sunt credincioși, duhurile lor sunt din același Duh al lui Dumnezeu (deci au același Tată), și se vor cunoaște unul pe altul duhovnicește ca frați.
Spunea Sfântul Pavel:
21 ...cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun.
22 Feriți-vă de orice se pare rău.
23 Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. †
Pentru cine citește aceste rânduri, să se împlinească urarea apostolului! Amin.
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆