Cine ești Tu?
O întrebare pe care o auzim tot timpul. Cine ești Tu, Isuse?
Dintotdeauna, și chiar de la început, omului i-a fost greu să înțeleagă, și să accepte, și să creadă: cine este Isus? Iată-l pe Ioan:
2 Ioan a auzit din temniță despre lucrările lui Hristos,
3 și a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”
4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți și ce vedeți:
5 Orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.
6 Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” †
Cine ești Tu, Isuse? întreabă omul. Dar Domnul nu răspunde direct. Ci „drept răspuns” (cum scrie Matei), El spune doar că face lucrurile pe care numai Dumnezeu poate să le facă. Și e adevărat, nimeni n-ar fi putut să-L contrazică pentru că vedeau cu ochii lor. Mai rămâne ca omul să și vrea adevărul, dacă nu cumva are interese meschine. În ziua de azi, a vremurilor apostaziei, sunt mulți care întreabă același lucru. Și ce alt răspuns e mai potrivit decât cel al Domnului?
Ar trebui să răspundem și noi, așa cum o face El: Hristos a fost singurul om pe pământ vreodată care ne-a arătat că are puterea lui Dumnezeu, pe care chiar a dat-o altora mai departe, să facă semne și mai mari ca ale Lui. Astfel, după trei secole de cruntă prigoană (cea mai mare din istorie) creștinătatea număra 15% din populația imperiului roman; un număr enorm, dat fiind că până atunci fuseseră vânați și uciși cu scopul declarat de a fi exterminați.
Multe neamuri au fost exterminate de-a lungul timpului, populații întregi, și au dispărut în negura istoriei pentru totdeauna. Dar efortul crunt al celui mai mare imperiu de a extermina ucenicii lui Isus... nici o putere omenească nu l-ar fi putut împiedica.
Deci cine ești Tu, Isuse? Dacă vrea un om adevărul, îl poate găsi. Altfel, fraților, scuturați-vă praful† de pe sandale.
Pe cine să cred?
Niciun om vreodată nu a avut putere asupra vieții și morții – cu o singură excepție: Hristos Isus.
Niciun om vreodată nu a avut putere asupra naturii – cu o singură excepție: Hristos Isus.
Niciun om vreodată nu a cunoscut gândurile ascunse ale altora – cu o singură excepție: Hristos Isus.
Niciun om vreodată nu a știut ce se va întâmpla în viitor – cu o singură excepție: Hristos Isus și Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi pe cine să credem? Pe Buda, pe Mahomed? Aceștia n-au emis niciodată vreo profeție, că s-ar fi făcut de râs. Nici n-au avut vreo putere altfel decât cea omenească, pentru că nu erau altceva decât oameni.
Atunci pe cine să credem? Să-i credem pe premiații Nobel, să credem lumea științei, noul idol al oamenilor? Dar toți mor ca muștele, sunt neputincioși ca ultimul dintre oameni. De pildă, Einstein însuși s-a dovedit a fi la fel de neputincios ca ultimul dintre oameni. Căci ce deosebire este între Einstein și leneșul lui Creangă (acela cu „muieți-s posmagii”) când trag, amândoi, concluzia vieții pe pământ? Amândoi mor și putrezesc la fel, nu e nicio deosebire, mai contează (pentru ei) cum au trăit? Au ajuns amândoi la fel. Rezultatul final contează*. Vorbesc și eu aici cum vorbesc ei. Pentru că omul ajunge țărână la loc, și nu poate altfel, fie el chiar și laureat Nobel. Și ce-i mai pasă țărânei de ce a fost ea (tot țărâna) când era om? Pentru o clipă doar, a veșniciei. N-ar fi fost cumva mai bine să nu fi avut deloc parte de chinul acestei vieți? Iar dacă s-ar aduna toți savanții pământului la un loc, tot n-ar putea să facă nici măcar o singură celulă vie, darămite un firicel de iarbă – și noi să-i credem pe muribunzii și neputincioșii aceștia?
De aceea, vom crede pe Acela care, în toate, s-a arătat a fi Dumnezeu întrupat.
A trecut vremea și va spune cineva că toate au fost cândva demult. De ce nu și astăzi? Pentru că nu mai e nevoie.
Nu mai e nevoie
Ei bine, tocmai pentru că nu mai e nevoie, nici nu mai avem parte de semne ca acelea de la început. Pentru că temelia a fost pusă, o lucrare care s-a încheiat. Noi acum, și toți sfinții, suntem zidiți pe o temelie gata pusă:
19 Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind zidiți pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21 În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22 Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un lăcaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. †
De ce nu și astăzi? Pentru că ce au oamenii astăzi n-au avut niciodată înainte: Biblia tipărită, oricărui om de pe pământ. Practic, orice om pe pământ poate avea o Biblie tipărită, în limba lui, să o poată înțelege. Lucrul acesta depășește orice a fost vreodată în vechime: pentru că scripturile se află în mâna omului, la îndemână. Pentru că textul acela e scris de Dumnezeu. Pentru că e simplu, ușor să vezi că omul n-ar fi avut cum să scrie așa ceva. Pentru că orice au scris oamenii vreodată arată ca o biată compunere de școlar începător și nepriceput, față de scripturile lui Dumnezeu. Și în ultimă instanță, suntem chemați să credem cu inima, nu să vedem cu ochii.
Omul fără viclenie
47 Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit, în care nu este vicleșug.” †
Meschinele interese ale acestei lumi orbesc omul, să nu vadă adevărul. Dar cel care e sincer și care pune preț pe adevăr, omul fără viclenie, va recunoaște faptul acesta: nimeni atunci, când era El aici cu oamenii, nu a îndrăznit să scrie sau să spună ceva împotriva celor pe care le făcea El. Pentru că nu aveau cum. Toate erau în văzul tuturor, noroadele veneau la El mulțimi mari, din toate părțile, iudei sau neamuri. De aceea nu a rămas nimic, nici de la dușmanii Lui, care să pună la îndoială faptele Lui, erau prea mulți martori. Și nici mult timp după aceea, cât timp martorii Lui erau în viață.
Cel care e sincer și care pune preț pe adevăr, omul fără viclenie, ascunde lucrurile acestea în inima lui. Atunci orice îndoială pe care ar fi avut-o, se risipește.
El, Hristosul, El este Adevărul†.
Slăvit să fie Numele Domnului! ◆